Situația la Cuci revine încet-încet la normal

La Cuci și Dătășeni, localități puternic afectate de vijelia de duminică seara, localnicii au reușit cu sprijinul autorităților locale și județene și cu ajutorul unor voluntari să refacă acoperişurile aproape în totalitate.
De asemenea, s-a reuşit realimentărea localităților cu energie electrică. Primarul comunei Cuci, Ilie Șuta, a declarat pentru RTM că, în prezent aproximativ 98% din casele afectate au curent electric şi s-a putut renunţa la cele 3 generatoare de mare putere aduse de la Brașov:

Comisia de evaluare constituită prin ordinul prefectului județului Mureș, se află începând de marţi la faţa locului pentru a face o evaluare a pagubelor urmând ca un raport să ajungă pe masa Guvernului miercurea viitoare.

Primarul Ilie Şuta:

Primarul Ilie Şuta a mai menţionat că mobilizarea comunităţii locale a fost exemplară şi că au beneficiat de sprijinul larg al unor voluntari şi al unor firme şi că şi-au manifestat intenţia de a ajuta şi persoane fizice şi juridice din străinătate.
În plus, azi a sosit la faţa locului şi subsecretarul de stat responsabil cu protecţia patrimoniului cultural din cadrul Guvernului de la Budapesta. Cu acest prilej, subsecretarul Puskás Imre a arătat că guvernul ungar va acorda un ajutor de urgenţă de 1 milion de forinţi pentru refacerea acoperişului bisericii reformate din Cuci al cărei turn s-a prăbuşit în timpul furtunii.
După reparaţiile primare, care vor proteja lăcaşul de cult de noi deteriorări, guvernul ungar va contribui şi cu alte ajutoare pentru refacerea în totalitate a acoperişului distrus de intemperii:

Dr Puskás Imre: “Sper să rezolvăm situaţia în următoarele săptămâni ca să putem proteja biserica de degradare. Şi pot să vă asigur şi de faptul că vom aloca bani şi pentru reconstruirea acoperişului până anul viitor”

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Strategia Naţională de Combatere a Bolil...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Documentul prevede înfiinţarea, în ţară,...

Parteneri