SMURD se va extinde în toată ţara şi mai ales în mediul rural

Acestea sunt planurile Serviciului pentru anul viitor, care îşi propune să îşi mărească numărul de intervenţii, de la 1.100 pe zi, câte sunt acum. În paralel, va continua activitatea de pregătire a personalului, şi deja sunt programate mai multe schimburi de experienţă cu specialişti din străinătate.

Fondatorul SMURD, Raed Arafat:

Acum suntem la aproximativ 35 de echipaje de terapie intensivă, care includ şi echipajele de transport neonatal. Recent am deschis un echipaj nou la Bucureşti, dar sunt judeţe în care trebuie să deschidem echipaje de terapie intensivă mobilă în următoarea perioadă. Acesta este un aspect. Al doilea este cel al echipajelor de prim ajutor în zonele rurale, care trebuie să fie răspândite, şi foarte important, creşterea mai departe a nivelului calitativ al asistenţei medicale de urgenţă, nu numai al SMURD-ului, dar şi al restul structurilor, acesta este unul din punctele principale care este în viziunea noastră .”

SMURD a sărbătorit ieri 25 de ani de existenţă, printr-un spectacol în centrul Târgu-Mureşului, la care au participat câteva sute de mureșeni.
Timp de două ore, în Piața Trandafirilor, a fost organizată o paradă a tehnicii și echipajelor specifice SMURD, și a fost prezentat în premieră imnul SMURD, în acompaniamentul fanfarei militare.
Au fost prezenți oaspeți din străinătate, miniștri, parlamentari, ambasadori, reprezentanți au autorităților centrale și locale, dar și reprezentanți ai SMURD din toată țara.

Raluca Creţ

Sursa foto: arhiva

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Fostul premier Petre Roman a ajuns la Pa...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Fostul premier Petre Roman a ajuns la Pa...

Parteneri