Solicitările de purcei pentru îngrășare depășesc oferta, în Mureș și Harghita

Zilele acestea s-a dat startul programului național de sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița, în beneficiul fermelor mici, de subzistență. La ora actuală, crescătorii individuali de porci din Mureș, care au scroafe gestante, pot pune gratuit la dispoziția celor interesați aproximativ 400 de capete de purceluș, dar solicitările sunt mai mult decât duble.
Directorul Direcției Agricole Mureș, Ioan Rus, a explicat că repartizarea purceilor se va face după principiul ”primul sosit, primul servit”.
Purceii vor fi livrați începând din luna mai, pentru că atunci aceștia vor avea greutatea de minimum 10 kilograme:

Din județul Mureș avem 18 furnizori de purcei, circa 405 de capete, iar la solicitări avem 1025 de capete. Cel care livrează primește 250 de lei pe purcel, la minimum 10 kilograme greutate, iar cel care achiziționează nu are nicio obligație de plată, doar să hrănească animalul cu produse tradiționale, porumb, orz, dovleci, masă verde, ce are pe lângă casă, iar când are 130 de kg, e obligat ca minimum 50% din purcei, să-i predea la un procesator autorizat.”

La rândul său, Fekete Endre, consilier în cadrul Direcției Agricole Harghita, a explicat că un crescător poarte primi cu titul gratuit maximum 10 purcei.
Deocamdată în județul Harghita singura problemă este că nu s-a înscris niciun procesator în acest program, arată consilierul:

Până acum s-au înscris 93 de persoane, din care 21 sunt ca furnizori de purcei și 72, beneficiari. Avem 509 capete de purcei disponibili și avem cereri pentru 648 de capete. Efectivul maxim pe care în poate primi un crescător este de 10 capete, iar dacă apare un procesator imediat putem începe programul, că deja avem purcei care au greutatea de 10 kilograme.”

Reprezentanții direcțiilor agricole au explicat că scopul programului de sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița este valorificarea producției agricultorului de rând.

Ei au dat asigurări că verificările vor fi făcute înainte de livrarea purceilor, pentru ca de acești purcei să beneficieze doar cei cu ferme de subzistență, nu și agricultorii care deja au animale.
Potrivit programului, procesatorii sunt cei care preiau purceii pentru creştere şi îngrăşare de la furnizorii de purcei și îi transportă la crescătorii de porci grași.

Ajutorul de minimis, care reprezintă 250 lei pe fiecare animal, este acordat furnizorului de purcei livrați la greutatea minimă de 10 kg.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SELECȚIUNI DIN PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri