Spitalul de Urgență Tg. Mureș, pregătit pentru eventuale cazuri grave de COVID-19

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș nu este desemnat pentru tratamentul coronavirusului, însă datorită caracterului de spital regional există o categorie de urgențe majore de gradele I și II care se pot rezolva doar aici.

De asemenea, la SCJU Tg.Mureș se tratează cazuri din toată regiunea, precizează managerul unității, dr. Claudiu Puiac:

Este deja pregătită la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș o structură pentru cazurile suspecte sau infectate cu COVID-19. Ne-am gândit la o infrastructură care începe cu acel cort de triaj inițial, după aceea pentru pacienții cu simptomatologie respiratorie am amenajat un alt cort unde există, inclusiv un aparat de roentgen mobil ca să nu plimbăm pacienții prin spital. După aceea, la nivelul UPU, avem boxele cu presiune negativă. Dacă este necesar, pacientul este intubat, ventilat sau politraumă unde există pentru personalul care va intra acolo inclusiv combinezoane astfel încât să fie protejat din punctul de vedere al echipamentului de protecție.

Pentru pacienții cu COVID-19 în stare gravă au fost pregătite 26 de paturi de ATI, iar pentru cazurile mai puțin grave sunt 65 de paturi, mai spune managerul Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu-Mureș, dr. Claudiu Puiac:

Am eliberat corpul de Pediatrie și acolo, la nivelul etajului II și la nivelul etajului III, împreună cu Institutul de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant pentru că suntem în aceeași clădire. Ne-am gândit să organizăm un corp de clădire pentru pacienții cu urgențe majore, gradul I și gradul II, care este legat și cu 26 de paturi de ATI, astfel încât acești pacienți să fie total izolați de restul pacienților din Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș. Acum este isteria cu COVID-19 dar sunt pacienți care nu COVID-19 și care trebuie să le oferim serviciile de urgențe majore.

În acest moment, cele două secții de boli infecțioase din Târgu-Mureș internează pacienți infectați cu Coronavirus.

La depășirea capacității celor două secții, sarcina va fi preluată de clădirea situată pe Gheorghe Marinescu, nr. 1, adică Clinica de Chirurgie nr 1, unde există alte 12 paturi dotate cu aparate de ventilație.

În același timp, au fost identificate și alte clădiri ale spitalelor din Târgu-Mureș și din județ care pot fi pregătite să preia pacienți infectați cu Coronavirus, atunci când situația o va impune, a asigurat prefectul județului Mureș, Mara Togănel.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri