Ștafeta Veteranilor ”Invictus România” a fost preluată la Tîrgu Mureș

Peste 100 de voluntari alergători, bicicliști însoțitori și coordonatori sunt implicați în Ștafeta Veteranilor ”Invictus România”, repartizați pe trei trasee. Membrii civili și militari din Sighișoara, care parcurg traseul galben, au ajuns sâmbătă după-amiaza la Cimitirul Eroilor din Tîrgu Mureș. Aici s-a ținut un moment de reculegere, iar duminică dimineața voluntarii Invictus din Tîrgu Mureș au plecat spre Câmpia Turzii.
Până acolo voluntarii au de parcurs 60 de km, spune reprezentantul grupului, Cosmin Popa:

Ștafeta se vrea un mod de conștientizare a societății civile a faptului că au fost veterani care și-au pierdut viața și că în continuare sunt oameni care își pierd viața în teatrul de operații. Pasiunea mea este să particip la maraton, să alerg, în al doilea rând bunicul meu a participat la al doilea război mondial. Asta m-a determinat să particip într-o organizație care simt eu că dă înapoi ceea ce primește de la civili, de la oameni”

Voluntarii poartă tricoul cauzei Invictus, cauză care sprijină luptătorii răniți în teatrele de operații să participe la Invictus Games. Totodată proiectul este unul de educație și de voluntariat care promovează sportul și valorile naționale ale poporului român.
Cele trei trasee naționale ale Ștafetei Veteranilor se vor reuni pe 25 octombrie în Carei, ultima localitate eliberată în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Marcela German

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Copilării, cu Veronica Ilie - Jocurile t...

Corina Muntean | Citeste articolul

Jocurile de știință, puzzle-urile și pan...

Parteneri