Ștampila va dispărea de la 1 iulie și în România, la trei luni de la adoptarea deciziei în Republica Moldova, susțin oamenii de afaceri

Oamenii de afaceri solicită autorităților simplificări suplimentare în zona administrativă, după ce au obținut promisiunea Ministerului Finanțelor Publice de a se elimina ștampila din data de 1 iulie a acestui an.

„Odată cu acest nou Cod Fiscal, zona de fiscalitate e cumva acoperită. Cred că pasul logic următor ar fi cel al simplificării administrative. Aici vorbim de lucruri extrem de concrete: de ce este nevoie de ștampilă? (…) Nu știu dacă ne putem imagina o Românie fără ștampilă, dar e deja o realitate în Republica Moldova. Ne-a luat-o înainte, de trei luni au această reglementare, au scos ștampila. Cred că mai sunt două țări în Uniunea Europeană în acest caz: România și Bulgaria”, a declarat marți Florin Jianu, fost ministru delegat pentru IMM-uri.

La rândul său, omul de afaceri Dragoș Anastasiu a menționat că eliminarea ștampilei a fost promisă de Ministerul Finanțelor Publice mediului de afaceri. „Va dispărea, așa ne-a promis Ministerul de Finanțe, că de la 1 iulie dispare”, a precizat Anastasiu.

Și omul de afaceri Marius Ghenea a precizat că în multe țări ale Uniunii Europene „oamenii nu știu ce e aia ștampilă”.

Pe de altă parte, Florin Jianu a mai spus că sunt necesare reglementări noi și în privința capitalului social minim al unei firme, care este prea mic în prezent, respectiv de 200 de lei. „Cred că trebuie să avem o economie modernă, în care să intri în economie să te coste un euro, după care, prin lege, să se impună obligativitatea ca nivelul capitalului social să fie legat de cifra de afaceri. E foarte simplu de făcut acest lucru. Nu mai vorbim de înființare. Dacă în Marea Britanie sau alte țări este posibilă înființarea unei firme în zece minute, cred că în era digitală e posibilă această înființare și la noi”, a subliniat Jianu.

Reprezentanții mediului de afaceri susțin ca au avut deja întâlniri cu ministrul Finanțelor Publice în care au fost încurajați să vină cu propuneri de simplificare a procedurilor. „Sunt multe exemple, pe fiecare domeniu în parte. Vă dau un exemplu: condiționarea unei autorizații de construire de acordul vecinului — e o nenorocire în România, pentru că nimeni nu dă acordul decât condiționat cu diverse facilități”, a explicat Dragoș Anastasiu.

În privința controalelor ANAF, el a precizat că acestea trebuie anunțate din timp și simplificate. „Dacă te duci și controlezi o companie cu afaceri de 100 de milioane și stai și controlezi bonuri fiscale de 7 lei și stai la discuții pe bonuri fiscale de 7 lei, probabil acesta este motivul pentru care durata controalelor în România la contribuabilii mari este în medie de 272 de zile, pe când în alte țări europene este la jumătate”, a mai spus Anastasiu.

El s-a referit și la necesitatea modernizării Trezoreriei pentru a se fluidiza fluxul de plăți, prin acceptarea plăților online, și la depunerea unei singure declarații pentru toate taxele datorate statului etc. „Ne putem imagina, în visele noastre frumoase, că facem o singură plată la bugetul statului implicând în spate cele 3-4-5 conturi în care trebuie să se ducă banii respectivi și n-au decât ei să ducă mai departe aceste chestiuni, să fie o singură declarație”, a subliniat Anastasiu.

Sursa: Agerpres.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

România, în grupa B la EURO de handbal f...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prima reprezentativă feminină a României...

Parteneri