Steaua se desparte de Szukala și Sânmărtean !

Clubul de fotbal Steaua București a ajuns la un acord cu gruparea saudită Al-Ittihad Jeddah pentru transferul cu efect imediat al jucătorilor Lukasz Szukala și Lucian Sânmărtean, care semnaseră deja contracte cu formația arabă, valabile din vara anului 2015, anunță campioana României.
Cei doi fotbaliști, care se află momentan în cantonamentul Stelei din Spania, vor părăsi Peninsula Iberică în cursul zilei de miercuri, pentru a se alătura lotului condus de Victor Pițurcă.

”Clubul nostru le mulțumeste celor doi, care au fost aleși ‘Stranierul Anului’, respectiv ‘Fotbalistul Anului’ în 2014, pentru contribuția extraordinară avută la obținerea trofeelor și rezultatelor din cupele europene din ultimii ani și le dorește să aibă parte de sănătate și succes în aventura din Orientul Mijlociu!”, se arată în comunicatul clubului Steaua.

Lukasz Szukala este un jucător născut la Gdansk, în Polonia, pe data de 24 mai 1984. La vârsta de 6 ani a emigrat în Germania, alături de familia sa, și s-a apucat de fotbal la TuS Fortuna Saarburg. Până la 16 ani, fundașul central a mai activat la SV Trassem și Eintracht Trier, după care a încheiat junioratul în Franța, la Metz. A revenit în Germania la vârsta de 20 de ani, evoluând pentru TSV Munchen 1860 și Alemannia Aachen.
În 2010 s-a transferat la Gloria Bistrița, unde a fost antrenat de către Laurențiu Reghecampf, pentru ca, după numai un an în Liga I să fie achiziționat de către Universitatea Cluj, unde a ajuns căpitan de echipă. În vara lui 2012 a părăsit Clujul pentru Petrolul Ploiești, iar din data de 16 august a aceluiași an a devenit jucătorul Stelei.
Lukasz deține atât cetățenia poloneză, cât și pe cea germană și este titular incontestabil în naționala Poloniei.
În cele două sezoane și jumătate petrecute la Steaua, fundașul polonez a adunat 65 partide și 12 goluri în Liga 1, 5 meciuri în Cupa României, 2 partide și un gol în Supercupa României, 18 partide în Champions League, precum și 11 jocuri în Europa League. Este dublu campion (2013, 2014) și câștigător al Supercupei României (2013) cu Steaua.

Lucian Iulian Sânmărtean este un mijlocaș născut pe 13 martie 1980, la Bistrița, care și-a început cariera la echipa locală Gloria. După cinci ani petrecuți în Ardeal, a semnat în 2003 cu Panathinaikos Atena, unde a petrecut patru ani, dar nu a reușit să evolueze foarte mult, din cauza problemelor medicale.
A urmat un sezon petrecut în Olanda, la FC Utrecht, pentru ca, în 2009, să revină la Bistrița, pentru care a jucat în 26 de meciuri și a înscris un gol. În 2010 a semnat cu FC Vaslui, echipa pentru care a adunat 121 de partide și 11 goluri, fiind unul dintre jucătorii exponențiali ai echipei din Moldova.
Pe 10 februarie 2014 a făcut, după mai multe încercări de-a lungul anilor, pasul către Steaua, echipă cu care a cucerit un titlu de campion în vara anului 2014. Și-a trecut în palmares și Cupa Ligii (2000), cu Gloria Bistrița, precum și titlul de campion (2004) și Cupa Greciei (2004) cu Panathinaikos.
Pentru Steaua a adunat 26 de meciuri și 5 goluri în Liga 1, 4 meciuri în Cupa României, unul în Cupa Ligii, 5 în preliminariile Champions League și 6 partide și un gol în Europa League.

Agerpres

sursa foto: agerpres.ro

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri