Strategia de vaccinare anti-COVID va fi discutată în CSAT
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pe a cărei ordine de zi este inclusă tematica referitoare la Strategia de vaccinare anti-COVID-19 în România, va avea loc joia viitoare, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Şedinţa CSAT, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, va avea loc la ora 15,00, în sistem de videoconferinţă.
Şeful statului a avut luni o şedinţă cu ministrul sănătății și cu cei ai Apărării și al Afacerilor Interne, pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID-19, considerată o problemă de securitate naţională.
Sursa: Agerpres