Studenții mureșeni, voluntari pentru colegii mai mici

Studenții Facultății de Inginerie a Universității ”Petru Maior” din Tîrgu-Mureș le-au explicat astăzi elevilor mai mici cu ce se joacă ei în timpul cursurilor. Le-au arătat oaspeților imprimantele 3D, utilajele și aparatura pe care se pregătesc pentru viitor.
Evenimentul a fost inițiativa Organizației ESTIEM Mureş, în parteneriat cu American Corner, care au organizat astăzi o serie de acțiuni dedicate ”Zilei voluntariatului”.
Organizatorul evenimentului, Dana Rus:

Studenții Facultății de Inginerie își învață pe cei din clasele primare, gimnaziale sau de liceu, lucruri legate de inginerie, într-un mod științific dar și amuzant, în așa fel încât eventual să le stârnească interesul pentru această carieră. Sunt organizate mai multe standuri, mai multe activități, în mai multe săli și laboratoare, în care sunt prezentate rezultatele muncii studenților, rezultate pentru care au obținut premii la concursuri, de exemplu, și activități științifice care sunt la îndemâna oricui, dacă știi să le pui în practică.”

Alexandra Linca este studentă în anul 4 și i-a coordonat pe cei 50 de voluntari în acest eveniment;

Suntem implicați în activități prin care le transmitem elevilor din licee și scolile generale informații pe care noi le-am acumulat de-a lungul anului de studenție, procese precum laminare, materiale inteligente, cum funcționează imprimantele 3D. Ne-am împărțit pe echipe și fiecare are sarcina de a-i învăța ce crede el că e mai priceput.”

Nicoleta Atomei a venit cu elevii de clasa a VIII-a de la Gimnaziul ”Alexandru Ioan Cuza” din Tîrgu-Mureș și speră că unii dintre ei vor repeta experimentele ca studenți.

Vor fi câteva experimente foarte interesante pentru ei și probabil că vor avea ocazia să le mai facă și când vor fi studenți aici. Am apreciat faptul că în vacanță s-au rupt pentru a fi prezenți la această activitate.”

Cei mici au fost impresionați de prezentări, mai ales că au auzit de aparatura performantă de la televizor sau de pe internet:

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ”4/4 Pentru Prieteni”, sub egida Ambasadei Statelor Unite în România.

Raluca Creţ

20180404_115232

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Nici Corpul de Control al Ministrului Să...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila s...

Parteneri