Suedia câștigă primul duel de la Cupa Mondială
Scandinavii s-au impus, luni, la Nizhny Novgorod, cu scorul de 1-0, în fața Coreei de Sud, într-un meci contând pentru grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andreas Granqvist, în minutul 65, din lovitură de la 11 metri.
În primul joc din grupă, disputat duminică la Moscova, Mexicul a învins Germania, campioana mondială en-titre, cu același scor de 1-0.
Următoarele meciuri sunt programate sâmbătă, 23 iunie:
Coreea de Sud-Mexic, de la ora 18.00, la Rostov și Germania-Suedia, începând cu ora 21.00, la Soci.
Valeriu Voaideș