Super Rally, sâmbătă la Tg.Mureș

36 de piloți din țară și din străinătate vor lua startul, sâmbătă, la Tg.Mureș, în a doua etapă a Campionatului Național de Super Rally, competiție organizată de echipa cunoscutului sportiv român Mihai Leu.

Întrecerea propriu-zisă se va desfășura pe un traseu stradal de aproape 3 km, ce va trece prin centrul istoric al orașului și care va cuprinde Piața Teatrului, Piața Trandafirilor, Palatul Administrativ, Piața Bolyai, Biblioteca Teleki, Cetatea Medievală, Palatul Bernady și Catedrala Ortodoxă “Înălțarea Domnului”.

Pentru Radio Tg.Mureș, Mihai Leu:

Prezentarea echipajelor va avea loc vineri seara, de la ora 20,00, în cetate; piloții vor veni vineri, iar sâmbătă de la ora 9,30 vor începe calificările, iar de la 14,30 va fi finala. Pentru finală se califică primii 12 piloți. Vor merge, tot așa, într-un sistem eliminatoriu: 12, vor rămâne 8, vor rămâne 4, 2 și unul care va câștiga. La 36 de mașini, avem 32 de piloți, am ținut 4 locuri pentru 4 piloți din Italia ne-au spus că vor veni și ei.

Prima etapă a ediției din acest an a Campionatului Național de Super Rally a avut loc în luna mai, la Mangalia, și a fost câștigată de vedeta de televiziune Dani Oțil. Celelalte două etape sunt programate la Craiova (14-15 septembrie) și la București (25-26 octombrie).

Valeriu Voaideș/Virgil Natea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri