Sute de mureşeni au rămas fără curent din cauza vântului de ieri

Cei mai afectaţi sunt cei din zona Sighişoara, unde arborii doborâţi au rupt liniile electrice.
Angajaţii de la Electrica lucrează şi acum la remedierea defecţiunilor.
Alte probleme cauzate de vreme nu mai există în acest moment în judeţul Mureş, a declarat pentru RTM prefectul Lucian Goga:

La ora la care vorbim, în județul Mureș nu există probleme nepotrivite cauzate de fenomenele meteorologice. Am avut în cursul nopții și avem în continuare defecțiuni în sistemul de alimentare cu energie electrică datorită vântului puternic și a copacilor care au căzut pe liniile de medie și înaltă tensiune. Avem pe linia Sighișoara – Apold 1017 consumatori nealimentați, Sighișoara – Dumbrăveni nealimentată, Dumbrăveni jud. Sibiu, la Magheruș avem 68 de consumatori fără curent electric, pe linia Sovata- Fântânele două puncte de transformare cu 423 de consumatori nealimentați. Electrica verifică de azi-dimineață și din cursul nopții toate traseele pentru că acolo unde liniile de curent electric trec prin pădure există copaci care din cauza vântului au fost doborâți pe firele de alimentare cu curent electric.”

În Harghita cele mai mari probleme au fost în zona montană, unde circulaţia a fost îngreunată din cauza zăpezii.
Purtătorul de cuvânt al ISU „Oltul” Harghita, Alina Ciobotariu:

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Oltul” al jud. Harghita, în această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite cauzate de fenomenele meteorologice periculoase. Ieri am avut pe calea ferată, însă au intervenit cei de la regionala CFR, deci au fot probleme între Tușnad Sat și Băile Tușnad. Noi am trimis în sprijin un echipaj, însă până au ajuns acolo au fost remediate problemele. În rest probleme, întradevăr, au fost pe cele trei drumuri naționale: Vârful Creanga, Bucin și Pângărat.”

Judeţul Harghita este până la ora 14 sub atenţionare de cod galben: pot apărea intensificări ale vântului, ninsori şi strat de zăpadă.

Raluca Creţ/ Evelina Racoţean

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Începe Festivalul Filmului Francez, la B...

Stan Lucian | Citeste articolul

De mâine, Cinemateca Patria este gazda F...

Parteneri