Sute de participanţi de 1 Decembrie la Sf.Gheorghe

Câteva sute de persoane au participat  azi la manifestările organizate în centrul municipiului Sfântu Gheorghe în cinstea Zilei Naţionale a României.

Ceremoniile au avut loc la statuia Voievodului Mihai Viteazul din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, împodobită cu zeci de steaguri tricolore, care a răsunat azi de cântece patriotice.

În alocuţiunea rostită în faţa mulţimii, prefectul Codrin Munteanu a evocat memoria înaintaşilor, a vorbit despre datoria noastră de a păstra unitatea naţională şi credinţa strămoşească şi a făcut un apel la respectarea valorilor neamului românesc. Prefectul a mai spus că România este un stat care respectă minorităţile naţionale, care le-a acordat drepturi depline, fiind din acest punct de vedere un model european.

Autorităţile locale şi judeţene nu au participat nici anul acesta la Ziua Naţională.

Defilarea armatei, jandarmilor şi pompierilor care a încheiat manifestările a fost întâmpinată cu ropote de aplauze de cei prezenţi, care au cântat la unison „Treceţi batalioane române Carpaţii”. Mulţimea a asistat şi la un spectacol de poezie, cântece şi dansuri populare româneşti. La Sfantu Gheorghe au venit romani si din alte localitati ale judetului, dar si din tara.

In cinstea Zilei Naţionale la Centrul ecleziastic de documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe a fost deschisă expoziţia „Personalităţi româneşti din Arcul intracarpatic”. Expoziţia reuneşte fotografii şi mărturii documentare despre preoţi, oameni de cultură, dascăli, medici, jurişti, publicişti şi alte personalităţi născute în această zonă, ori care au trăit aici. De asemenea, a fost lansat volumul „Genealogia familiei Colan”, coordonat de dr. Ioan Lăcătuşu.

Manifestări dedicate Zilei naţionale au avut loc şi în alte localităţi din judeţul Covasna, printre care Întorsura Buzăului, Târgu Secuiesc şi Breţcu.

Mara Deleanu

Sursa: ziare.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SMILE RADIO cu amaris

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

S-a stins din viață Octavian Vintilă

Stan Lucian | Citeste articolul

Fostul comentator sportiv de la Radio Ro...

Parteneri