Târgumureșenii sunt solidari cu tragedia de la București

Solidaritatea oamenilor e remarcabilă și la Tîrgu-Mureș, doritorii pot face donații de sânge din această dimineață.
Purtătorul de cuvânt al Centrului de Transfuzii din Tîrgu-Mureș, Marinela Lazăr, roagă cetățenii să încerce să se programeze la donare de sânge de miercuri dimineață de la ora 8.00. Asta deoarece azi, mâine și poimâine sunt deja programate grupuri mari de donatori.

Marinela Lazăr:

Cei care sunt interesați pentru a dona sânge pot face lucrul acesta chiar din acest week-end, se pot prezenta la Centrul de Transfuzie în spatele Spitalului Județean. Și pentru zilele următoare, respectiv luni și marți, sunt anunțate grupuri numeroase, și atunci cei care încă nu au reușit să se organizeze, am rugămintea să țină cont și de zilele următoare, deci în fiecare zi din săptămâna care urmează, pentru a se prezenta la sediul nostru să doneze sânge.”

Târgumureșenii sunt revoltați de tragedia de aseară. Lipsa autorizațiilor necesare, dar si coruptia pot conduce oricând la evenimente similare. Însă există și o reală empatie cu suferințele și durerea spun oamenii intervievați de reporterul Radio Tîrgu-Mureș, Valeriu Russu:

Nici așa nu se poate să stea tinerii acasă dar nici să nu fie prevăzători.” – Putem fi solidari cu cineva pe care nu-l cunoaștem? Da, de ce nu? De atâtea ori, eu personal evit să mă uit la anumite probleme din acestea că, pur și simplu empatizez. Nu le pasă nimănui cum de se distrează tinerii, pentru că nu le pasă dacă au loc de muncă. Și acolo, s-a dat șpagă la avizare, la autorizare. Ca să nu fie zomot au izolat clădirea cu cine știe ce materiale inflamabile. Românii știu să fie solidari și reacția publicului arată faptul că oamenii sunt triști pentru ceea ce s-a întâmplat.”

Până duminică, 29 de oameni au murit și 144 au fost răniți după ce un club din București a luat foc din cauza unor artificii care au aprins interiorul.

Vali Russu

Foto: www.realitatea.net

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9710RON-0.0001
  • usd 0.1169 1 0.0006

  • chf 5.0678 1 -0.0155

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Aproape 2 milioane de puieți se vor plan...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Suntem în luna plantării arborilor. În f...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Laureații Galei Sportului Mureșean 2023

Stan Lucian | Citeste articolul

Cei mai buni sportivi mureșeni ai anului...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Copilării, cu Veronica Ilie - Clasa supe...

Corina Muntean | Citeste articolul

„Aici invață supereroii” e mesajul care ...

Parteneri