Teatru-document: Plânsul Basarabiei – în imagini sonore
Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră absolută – marţi 8 martie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural, în seria Biografii, memorii – un spectacol-document tulburător, despre fenomenul foametei, ca instrument de manipulare şi dezumanizare, în Moldova sovietică a anilor 1946 – 1947; o cronică zguduitoare a istoriei Basarabiei: Plânsul pământului. Scenariu radiofonic de Magda Duţu, după volumul Cartea foametei de Larisa Turea. Regia artistică: Petru Hadârcă. Muzica originală, interpretarea vocală şi instrumentală: Valentin Boghean. În distribuţie: Ion Caramitru, Rodica Mandache, Mircea Rusu, Petru Hadârcă, Amalia Ciolan, Mihai Bica, Orodel Olaru, Annemary Ziegler, Mircea Constantinescu, Marcelo Cobzariu, Julieta Strâmbeanu, Dorin Andone, Alexandru Nedelcu. Regia de montaj: Robert Vasiliţă şi Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Costin Manoliu. Producător: Magda Duţu.
Spectacolul Plânsul pământului este primul dintre cele două documentare artistice realizate după volumul Cartea foametei de Larisa Turea. Pâinea cea de-a pururi este cel de-al doilea spectacol şi va fi difuzat în premieră, marţi 15 martie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural.
Cartea foametei de Larisa Turea, publicată în anul 2008, la Editura Curtea Veche, descrie atrocităţile îndurate de basarabeni în anii 1946-1947. Este un volum simplu şi zguduitor care adună mărturiile celor care au cunoscut cea mai dură născocire a comunismului, de subjugare a sufletelor şi a trupurilor: foametea. Sunt mărturii ale unor categorii reprezentative (ţărani, muncitori, intelectuali) din toate zonele geografice, din sate şi oraşe ale Moldovei, care vin să reconstituie, prin ceaţa vremii, sinistrul tablou al Basarabiei acelor ani.
Volumul apărut la Bucureşti îl continuă pe cel editat la Chişinău, în 1991. Atunci, tirajul de 2.000 de exemplare s-a epuizat în câteva zile. Cercetarea Larisei Turea a continuat încă 15 ani, timp în care a căutat supravieţuitori ai foametei, i-a înregistrat şi a adus mărturiile acestora, în volumul pe care l-a publicat la Bucureşti, în anul 2008, fiind convinsă că aceştia trebuie cunoscuţi atât în România, cât şi în Republica Moldova. Confesiunilor supravieţuitorilor foametei, obţinute în ani de Larisa Turea, li s-au adăugat informaţiile pe care le-a descoperit, în urma unei cercetări amănunţite, în arhivele tăcute ale Basarabiei, precum şi în arhivele internaţionale referitoare la epoca respectivă. Rezistenţa la ocupaţie, refuzul cu care era întâmpinată colectivizarea şi speranţele ascunse ale locuitorilor Basarabiei de a se reuni cu România – au fost elementele pe care sovieticii au dorit să le elimine, iar „strategia” aplicată a fost înfometarea. Poveştile tulburătoare spuse de puţinii supravieţuitori, poveşti despre familii care au ajuns să-şi mănânce copiii, după ce epuizaseră până şi câinii şi pisicile, sunt mărturii cutremurătoare, ce alcătuiesc fresca unei epoci îngrozitoare despre care nu se ştie aproape nimic.
„Regimurile comuniste nu pot fi disociate de fenomenul foametei, care este, se ştie bine, un instrument extrem de eficient de manipulare şi dezumanizare. Factorii ce au provocat dezastrul sunt numeroşi – printre aceştia şi seceta. Numai că, nefiind ceva ieşit din comun în această zonă, seceta e pe ultimul loc. Principalul regizor al foametei a fost statul sovietic – care făcuse uz de acelaşi monstruos scenariu în Rusia, pe Volga, în anii ’20, şi în Ucraina, în 1933, pentru a intimida ţărănimea şi a impune colectivizarea cu orice preţ. Cu preţul dispariţiei a sute de mii de cetăţeni”, afirma Larisa Turea. Marea foamete, cauzată nu de secetă, cum se pretinde în documentele vremii, ci de zelul autorităţilor comuniste, a ucis (conform estimărilor) peste 250.000 de oameni.
Cartea foametei este probabil, cartea-cheie pentru înţelegerea a ceea ce s-a petrecut cu Basarabia de când a fost smulsă din trupul României şi este datoria noastră, ca români, s-o facem cunoscută. Teatrul Naţional Radiofonic a propus comunicarea acestui adevăr, printr-o formă artistică elaborată, prin realizarea celor două spectacole radiofonice de teatru-document: Plânsul pământului şi Pâinea cea de-a pururi. Scenariul radiofonic aduce în atenţie mărturiile unora dintre aceşti supravieţuitori, confesiuni puse în evidenţă de un personaj–simbol, un copil al foametei, ca toţi ceilalţi, deopotrivă, actor şi spectator al acelor vremuri cumplite. Cele două spectacole realizate după acest scenariu sunt semnate de o echipă care reuneşte oameni de teatru şi muzicieni, aflaţi de o parte şi de alta a Prutului.
