Tîrgu-Mureș ar putea deveni primul oraș cu parcări dotate cu încărcătoare solare pentru mașini electrice

Ideea a fost anunțată astăzi, la lansarea primei mașini electrice ”verde” din România, care se poate încărca de la panouri solare fotovoltaice. Sistemul de alimentare a fost creat de o companie din Tîrgu-Mureș iar mașina prototip este de fabricație franceză, are două locuri și se numește ”Fomco Eco Friendly” .

Directorul companiei, Nyulas Bernat:

Sistemul în sine este unul fotovoltaic. Sunt 24 de panouri solare montate de 240 de V, în total, 5.700 de Kwatt. Aceste panouri încarcă niște baterii, apoi cu ajutorul unui invertor sunt transformați la 220 V, curent alternativ și de acolo este alimentată mașina. Mașina are o autonomie de +/- 100 km cu o încărcare plină. Încărcarea ține între 4 și 5 ore.

În mai multe orașe din Europa există deja parcări unde sunt locuri rezervate pentru încărcarea mașinilor elșectrice de la panouri solare. Același lucru s-ar putea face și la Tîrgu-Mureș, spune inițiatorul proiectului, Nyulas Bernat:

Eu am convingerea că aceste mașini își vor face apariția și în orașul nostru în foarte scurt timp. Este, însă, necesar să se amenajeze parcări speciale cu încărcătoare pentru că în Vest deja am văzut că este așa ceva. În Frankfurt am văzut, acolo așa sunt amenajate. E o parcare normală și la capătul parcării sunt două sau trei locuri cu linii albastre cu încărcător, special pentru mașinile electrice. Am mai văzut lângă  o autostradă, tot în Germania, încărcătoare rapide Tesla. Lângă restaurant, până ce omul mănâncă, se încarcă mașina.

Astfel de mașini ar putea fi utile și pentru Poliția Locală, a afirmat viceprimarul municipiului Tîrgu-Mureș, Claudiu Maior, prezent la lansarea mașinii. Acesta a acceptat imediat ideea parcărilor cu alimentare solară unde încărcarea ar trebui să fie gratuită.

Acest proiect este foarte bine venit pentru că: Stop Poluării! Și dacă vorbim despre poluare, ne dorim foarte mult să oprim poluarea în Tîrgu-Mureș. Le vom oferi 2-3 locuri de parcare pentru astfel de panouri solare în Tîrgu-Mureș unde să vină să le monteze iar cei care își cumpără mașini să poată să le încarce. Din punctul meu de vedere, normal ar fi să fie gratuită încărcarea. Și mai mult, mi-aș dori mult ca poliția locală să aibă, cel puțin, 15 astfel de mașini care să nu polueze, să fie mici, să poată să meargă printre mașini și să poată interveni pe străzile înguste.

Investiția totală a prototipului ”Fomco Eco Friendly” a fost de aproape 17.000 de euro dintre care mașina, cu bateria închiriată pe șapte ani, a costat 8.500 de euro.

Cristina Bulbescu

Sursa foto: Radio Tg.Mures

 

 

 

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri