Tîrgu Mureșul va fi reprezentat la Campionatele Mondiale de scrimă

Orașul francez Bourges va găzdui, în perioada 1-10 aprilie, întrecerile Campionatului Mondial de scrimă pentru cadeți și juniori, competiție la care România va fi reprezentată de 15 sportivi la toate cele trei arme, spadă, sabie și floretă. Din delegația țării noastre va face parte, printre altele, și spadasina de la Clubul Sportiv Școlar Tg.Mureș, Schlier Zsuzsana (foto), care va concura în proba individuală, rezervată categoriei cadeți. Eleva antrenorului Szabo Zoltan a participat în această primăvară și la Campionatele Europene de la Novi Sad, din Serbia, unde a cucerit medalia de bronz cu echipa României. Zsuzsi a avut o evoluție bună și în sezonul 2015-2016 al Circuitului European de cadeți, câștigând etapa de la Copenhaga și reușind alte clasări pe podium, atât la individual, cât și cu echipa României, la concursurile de la Zrenjanin (Serbia), Grenoble (Franța), Klagenfurt (Austria) și Heldenheim (Germania).
La Bourges, în concursul de spadă pentru cadete, alături de Schlier Zsuzsana, România va mai fi reprezentată de Bianca Benea de la CSM Oradea și Alexandra Predescu, de la CSA Steaua București.

Valeriu Voaideș

Foto: frscrima.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Break Free, proiect dedicat prevenirii c...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acesta a fost inițiat de Rotary Club Ghe...

Parteneri