Tîrgumureşenii solidari au ieşit toată săptămâna în stradă

Începând de miercuri, sute de tîrgumureşeni s-au întâlnit la ceasul cu flori pentru a aprinde o lumânare dar şi pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de clasa politică. Dacă în prima seară au fost aproximativ 500 de persoane, în zilele următoare numărul acestora a scăzut la aproximativ 200 – 250 de persoane.

Printre tinerii care au aprins o lumânare în memoria victimelor de la Clubul Colectiv din Bucureşti şi care au luat parte la protest a fost şi George Ştefan. Acesta s-a arătat indignat de faptul că unele personaje doresc să câştige la capitolul imagine folosindu-se de tragicul eveniment:

Am vrut să le reamintesc oamenilor că lumea a ieşit în stradă din cauza unui eveniment care, oarecum, pare uitat din cauza răsturnării guvernului. Foarte multe persoane vor să capitalizeze, să ia ceva de pe urma acestei manifestări, pentru mine e dureros, ca om care a trăit evenimentele de săptămâna trecută, de la Bucureşti, iar acum văd hienele trăgând. Îi chem mâine să aprindem o lumânare, să nu uităm ce s-a întâmplat şi să nu se mai repete. Dar în Târgu Mureş nu există spirit civic, acesta a fost distrus, probabil în martie 90. Altfel nu reuşesc să înţeleg cum de, într-un oraş studenţesc, unde energiile se întâlnesc, nu reuşim să deprindem acest spirit civic”.

Tîrgumureșenii nu au scandat nici vineri, nici sâmbătă seară la Ceasul cu Flori din centrul municipiului. Doar grupuri de până la 10 persoane, familii cu copii, elevi de liceu şi tineri, s-au oprit pentru a aprinde o lumânare și pentru a spune o rugăciune pentru cei plecați dintre noi.

Sanda Viţelar

Foto: Radio Tg.Mures/Attila Nemes

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ cu RAUL HATEGAN

Vânt: 1 m/s

1°C

Vânt: 4 m/s

12°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 3. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 4. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 5. MIKA – Dear jealousy,

  • 6. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 7. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 8. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 9. IRINA RIMES – In palme,

  • 10. PINK – Walk me home,

  • 11. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 12. VUNK – Deja vu,

  • 13. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 14. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 15. THOMAS RHET – Remember you young,

  • 16. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 17. DELIA – Sa-mi canti,

  • 18. MORANDI – Professional liar,

  • 19. INNA – Bebe,

  • 20. MAROON 5 – Memories,

  • 21. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 22. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 23. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 24. DUA LIPA – Physical,

  • 25. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 26. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 27. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 28. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 29. AMI – Tramvai,

  • 30. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

Sugereazã piesã
= 4.8332RON-0.0013
  • usd 0.6816 1 -0.0044

  • chf 4.5616 1 0.0162

  • aud 2.6686 1 0.029

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}