Topul celor mai valoroase mărci din lume

Apple nu mai este cea mai valoroasă marcă din lume, Google a preluat locul 1 în 2016. Valoarea gigantului IT din spatele celui mai mare motor de căutare din lume a crescut cu 32%, ajungând la 229 de miliarde de dolari, în timp ce Apple, liderul de anul trecut, se situează acum pe locul al doilea, după o scădere de 8%, potrivit topului BrandZ remis Ziare.com, publicat de firma de consultanţă Millward Brown şi de firma de marketing şi comunicare WPP. Valoarea companiei ce realizează iPhone-uri şi iPad-uri a ajuns astfel la 228 de miliarde de dolari. Microsoft rămâne pe locul trei, după o creştere de 5% până la 122 miliarde de dolari, în timp ce Facebook (+44%, locul 5) şi Amazon (+59%, locul 7) au intrat în Top 10 pentru prima dată. Valoarea cumulată a tuturor mărcilor prezente în top 100 a crescut cu 3%, faţă de anul trecut, atingând 3,4 trilioane de dolari.

Datele şi analiza clasamentului BrandZ al celor mai valoroase mărci din lume arată că acestea au avut parte de un an bun, chiar dacă s-au confruntat cu presiuni financiare la nivel mondial, cum ar fi încetinirea activităţii economice din China. Cu toate acestea, inovaţia a fost punctul central al dezvoltării corporaţiilor, Google, Amazon şi Facebook, reprezentând exemple concludente în acest sens. De exemplu, Amazon şi-a dezvoltat propria reţea logistică, folosind antreprenori independenţi, care i-au dat posibilitatea să ofere opţiuni de livrare flexibile şi chiar în decursul unei ore clienţilor, şi a început să creeze conţinut propriu. Facebook a început să găzduiască conţinut original de la editori pentru a-şi menţine membrii activi. Starbucks (+49%, locul 21) a intrat în zona de comerţ electronic cu o aplicaţie de tipul „tap and go”, şi-a îmbunătăţit gama de băuturi reci şi snacks-uri şi a inclus în ofertă bere şi vin pentru a-şi creşte relevanţa.

„Mărcile care prosperă, indiferent de domeniu, sunt acelea care provoacă şi care adoptă atitudini şi modele de spargere a tiparelor”, susţine David Roth, CEO pentru Europa şi Asia al firmei WPP, care a participat la realizarea topului. „Ele restructurează alte categorii prin inovaţii dincolo de produse şi tehnologii noi, transformând modul de livrare a unui serviciu, amplificând experienţa consumatorului sau schimbând formate. Puterea pe care o deţin deja aceste mărci, combinată cu puterea platformelor acestora, le dă posibilitatea să treacă rapid şi cu succes graniţele dintre categorii”, a adăugat acesta.

Sursa: Rador

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Stan Lucian | Citeste articolul

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Parteneri