Trei afaceri româneşti în Top 10 cele mai valoroase firme

Cele mai valoaroase 100 de companii din România și-au majorat valoarea în decurs de un an cu aproape o zecime. Ele realizează o cifră de afaceri cu multe zerouri pe seama exportului pe care-l fac. Numai că, între primele 100 de firme care realizează export, doar 3 sunt românești. Conform acestui calcul România ar fi doar o piață de desfacere, dacă infuzia de capital străin pentru activiteatea de producţie nu ar exista. Să vedem cum se prezintă topul anul acesta.
Cele mai valoroase 100 de companii din România valorează mai mult de o treime din PIB-ul României. Anul acesta, OMV Petrom revine pe primul loc în top 100, cu o valoare de piaţă de 4,7 mld. euro, în creştere cu 35% faţă de ediţia anterioară. Podiumul din 2018 este completat de Hidroelectrica (3,8 mld. euro), cel mai mare producător local de energie, şi de Romgaz (2,8 mld. euro), cel mai mare producător de gaze, ambele afaceri fiind controlate de stat.
După cum menționează Ziarul Financiar, pentru prima dată de la realizarea catalogului, în top zece se află trei companii antreprenoriale. Dacă în urmă cu doi ani Banca Transilvania era singurul business al întreprinzătorilor români prezent în top zece, în 2017 retailerul de bricolaj Dedeman a spart bariera şi s-a alăturat băncii din Cluj, iar în acest an UiPath devine ca mai valoroasă afacere cu capital privat românesc şi intră pe locul 4, cu o valoare evaluată la 2,5 mld. euro. Patru companii, două de stat şi două cu acţionariat privat străin şi o bancă au fost prezente în top zece la fiecare din cele 13 ediţii ale catalogului: OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz şi Orange, respectiv BRD.
Din păcate, în top 100 al exportatorilor, doar 3 companii au acționariat românesc. Dacă ne-am imagina o Românie fără investiții străine, cu siguranță că nu am rezista și am fi doar o piață de desfacere a occidentului. Așa măcar, de bine, de rău mai producem valoare adăugată în țară, cu care încercăm să reechilibrăm balanța deficitului tot mai mare între export și import.

Sursa: www.ziarulfinanciar.ro

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

autor: Virgil Natea
editor: Corina Muntean

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Stan Lucian | Citeste articolul

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Parteneri