Trei noi curse din sezonul de Formula 1 au fost anulate
Organizatorii Campionatului Mondial de Formula 1 au hotărât să anuleze trei noi curse din sezonul 2020, respectiv Marile Premii ale Azerbaidjanului, statului Singapore și Japoniei. Organizatorii şi-au motivat deciziile prin faptul că la Baku (cursă amânată anterior) şi în Singapore (Grand Prix programat la 20 septembrie) sunt circuite urbane, iar cursele sunt imposibil de găzduit în condiţiile actuale date de pandemia de coronavirus. În ceea ce privește Marele Premiu al Japoniei, care ar fi trebuit să aibă loc la 11 octombrie, s-a avut în vedere restricțiile de călătorie.
Cele trei curse se alătură astfel altor patru Grand Prix-uri amânate deja de organizatorii Marelui Circ, respectiv cele din Australia, Monaco, Olanda şi Franţa. Alte trei etape, cele din Brazilia, Mexic şi Texas sunt sub semnul întrebării.
Noul sezon urmează să debuteze cu două curse în Austria, la 5 și 12 iulie.
Valeriu Voaideș