Trei români în comisiile Comitetului Internațional Olimpic
Mihai Covaliu, Nadia Comăneci și Octavian Morariu fac parte din comisiile Comitetului Internațional Olimpic pentru anul 2020.
Potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Octavian Morariu, membru CIO pentru România și șeful comisiei forului olimpic mondial pentru viitoarele ediții ale Jocurilor Olimpice de Iarnă, a fost cooptat încă de anul trecut în comisia de coordonare a Olimpiadei de Iarnă din 2022 de la Beijing.
Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, se va număra alături de Nadia Comăneci, regina gimnasticii de la Montreal, printre membrii comisiei CIO pentru anturajul sportivilor, prezidată de ucraineanul Serghey Bubka, fostul campion olimpic și multiplu campion mondial la săritura cu prăjina. Mihai Covaliu, campion olimpic la sabie la Sidney, în 2000, este și șeful comisiei de marketing și comunicare a Asociațiilor Comitetelor Olimpice Europene și membru în comisia de marketing a Asociațiilor Comitetelor Olimpice Naționale.
Valeriu Voaideș