Turul ciclist al Ținutului Secuiesc, la start
Peste o sută de ciclişti din ţară şi străinătate, reprezentând 15 cluburi, vor lua startul la cea de-a 11-a ediţie a “Turului ciclist al Ţinutului Secuiesc”, ce va avea loc în perioada până pe 12 august pe mai multe trasee din judeţele Covasna şi Harghita.
Deschiderea oficială şi prezentarea echipelor vor avea loc astăzi, de la ora 18 în Piaţa centrală din Sfântu Gheorghe şi vor fi urmate de un prolog de 5,3 km pe străzile din oraş.
La start se vor alinia peste o sută de ciclişti din ţară şi străinătate, reprezentând 15 cluburi din România, Austria, Ungaria, Ucraina, Serbia, Moldova şi Elveţia.
Evenimentul sportiv are ca obiectiv şi promovarea turistică a zonei, iar unul dintre cele patru trasee din concurs, respectiv cel mâine, va străbate depresiunea Baraolt, unde există mai multe castele şi conace.
Concursul se va încheia sâmbătă, iar în cele patru zile de concurs, cicliştii vor parcurge aproape 400 de kilometri. Competiţia va fi televizată de un post de sport din Ungaria, M4.
Mara Deleanu