UE va analiza interzicerea experienţelor pe animale

Uniunea Europeană va lua în calcul interzicerea experienţelor pe animale, după ce  peste un milion de persoane au semnat o petiţie iniţiată de un grup care a protestat împotriva disecţiei pe animale vii, au anunţat funcţionarii UE.

Iniţiativa cetăţenească europeană intitulată „Stop disecţiei pe viu” (Stop Vivisection European Citizens’ Initiative, ECI) este susţinută de 1,1 de milioane de semnături, astfel că Uniunea Europeană a decis că va analiza această propunere. În cazul unor asemenea iniţiative este nevoie de un milion de semnături din cel puţin şapte ţări membre ale UE, pentru ca Uniunea Europeană să aibă posibilitatea de a demara procedurile necesare. Semnatarii acestei iniţiative sunt din nouă state membre ale UE, printre care şi Ungaria.

Comisia Europeană a anunţat că în următoarele trei luni vor fi invitaţi organizatorii acestei iniţiative, pentru a prezenta opinia lor, după care Parlamentul European va organiza o audiere publică în această chestiune.

La finalul procedurii, Comisia Europeană va decide, pe baza celor prezentate de iniţiatori, dacă va include sau nu în legislaţia UE această iniţiativă, dacă  va stabili o altă metodă pentru atingerea obiectivelor iniţiativei sau va o respinge definitiv.

Semnatarii iniţiativei se opun legii UE adoptată în 2010 care permite experienţele pe animale, dar prevede, în acelaşi timp, înlocuirea acestei proceduri în cazurilor în care este posibil, precum şi efectuarea experienţelor respective prin diminuarea la minim a durerii. Scopul petiţiei este însă interzicerea totală a experienţelor pe animale.

Potrivit datelor UE, în 2011 aproximativ 11,5 milioane de animale au fost supuse unei experineţe ştiinţifice.

RRA

Foto :arsofia.com

 

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Copilării, cu Veronica Ilie – Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Mult le place grădinița, cu „ferestrele ...

Parteneri