Un drapel tricolor în lungime de 150 de metri a fost purtat sâmbătă pe străzile din Sfântu Gheorghe

Cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, steagul a fost purtat în mod simbolic de câteva sute de oameni pe Bulevardele “Grigore Bălan” şi “1 Decembrie 1918”, precum şi prin faţa statuii Voievodului Mihai Viteazul, unde au avut loc ceremoniile oficiale.

Tricolorul a fost cusut anul trecut la Chişinău, la iniţiativa Platformei Civice Acţiunea 2012 şi a avut iniţial o lungime de 300 de metri, dar a fost tăiat în două, jumătate fiind adus în România şi desfăşurat la diverse manifestări unioniste în mai multe oraşe din ţară.
Ideea desfăşurării acestui steag la Sfântu Gheorghe a aparţinut unui licean, Cosmin, care a făcut mobilizare pe o reţea de socializare şi a obţinut sprijinul Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş pentru organizarea acestui eveniment.

Ceremoniile oficiale organizate de Prefectura Covasna şi Garnizoana Militară Sfântu Gheorghe au fost precedate de un spectacol folcloric românesc şi s-au încheiat cu o paradă militară şi tradiţionala horă a Unirii. Potrivit organelor de ordine la manifestări au participat circa 500 de persoane.

Primarul muicipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor nu au luat parte nici de această dată la festivităţi, deşi au primit invitaţii nominale din partea Prefecturii Covasna.

 

Mara Deleanu

 

Sursa foto: www.dantanasa.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SMILE RADIO cu amaris

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

BEC a dispus reluarea operațiunilor de d...

Stan Lucian | Citeste articolul

Biroul Electoral Central a dispus reluar...

Parteneri