Punct de ajutor SMURD la Acăţari

Este al doisprezecelea din judeţul Mureş şi al treilea deschis anul acesta la nivel naţional, după cele de la Satu Mare şi Păltiniş.
La eveniment au fost prezenţi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, preşedintele Consiliului Judeţean, Ciprian Dobre, reprezentanţii ISU Mureş şi ai autorităţilor locale.
Punctul de prim-ajutor funcţionează alături de cel de pompieri voluntari şi va deservi E60.
Şeful ISU „Horea” Mureş, col. Dorin Oltean, a fost cel care a înştiinţat Dispeceratul 112 că punctul de lucru este pregătit pentru intervenţii:

Secretarul de stat, Raed Arafat, a arătat că înfiinţarea acestui punct este deosebit de importantă deoarece în zonă se produc foarte multe accidente:

Primarul comunei Acăţari, Osvath Csaba, a precizat că, pentru administraţia locală, este foarte important să vină în întâmpinarea nevoii cetăţenilor de a avea servicii medicale de urgenţă:

La Acăţari va exista în permanenţă o ambulanţă performantă, precum şi medici calificaţi, instruiţi la SMURD Târgu Mureş, care vor putea interveni rapid în caz de urgenţe medicale.

Până la mijlocul acestui an se va mai deschide un punct de lucru SMURD la Luduş.

acatari smurd 2 radiomures

acatari smurd 3 radiomures

Sanda Viţelar

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9754RON-0.0009
  • usd 0.1182 1 -0.0001

  • chf 5.1301 1 0.00119

  • aud 3.0029 1 -0.0018

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Parteneri