Un refugiu al părinților cu copii bolnavi de cancer funcționează și la Tg. Mureș

De anul trecut, un apartament MagicHome oferă gratuit familiilor cu copii diagnosticați cu cancer sau alte forme grave de boală, locuri de dormit și toate facilitățile unei case pe perioada tratamentului sau atunci când vin la Tîrgu-Mureș pentru analize.
Deși programul este doar la început adresabilitatea este foarte mare, spune coordonatorul proiectului Florența Ilie:

MagicHome este un adăpost în care părinții pot veni să-și gătească mâncare, pot să doarmă, pot să-și spele lucrurile. Este un apartament cu toate dotările. Frigiderul este întotdeauna plin atunci când avem părinți în care sau când vin cu copiii. Bineînțeles că el se adresează cu precădere părinților cu copii ce au afecțiuni oncologice, copiilor cu arsuri dar dorim să ajutăm și alte persoane dacă avem spațiu disponibil.

La Tîrgu-Mureș, o bună parte dintre părinții care vin cu copiii lor la tratamente oncologice pot să se interneze în spital.
Cei care au copii cu vârste mai mari sunt dirijați către MagicHome, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, Mariana Negoiță:

Pentru părinților cu vârsta până în 3 ani, se asigură internare cu copilul minor, iar pentru părinții ai căror copii au vârsta peste 3 ani sau peste 14 ani li se asigură gratuit la MagicHome cazare și transport la și de la spital în fiecare zi de cazare. Pentru cazurile care necesită prezența copiilor în momentul în care fac diverse tratamente, părinții beneficiază peste zi de bilet de voie pentru a supraveghea și a sta cu copilul. În anumite condiții, părinți pot sta cu copilul (care are până în 14 ani) în spital.

Proiectul de cazare pentru părinți se derulează de doi ani în marile centre de Oncologie Pediatrică din România, iar cele mai solicitate case MagicHome sunt la Cluj, Iași și București.
Doar la Iași au fost anul acesta peste 120 de solicitări, spune coordonatorul proiectului, Florența Ilie:

Avem în Cluj două MagicHome, la București 3 MagicHome, la Craiova unul, la Iași – o casă, la Chișinău, tocmai am deschis de curând, avem la Viena și avem la Târgu-Mureș. Așa funcționăm în acest moment cu 11 MagicHome. În curând, vom deschide și în Timișoara și sperăm să deschidem cât mai repede și casa cea mare, de la care de fapt a pornit proiectul, MagicHome Fundeni, de lângă spital.

MagicHome este unul dintre proiectele Asociației MagiCamp, fondată în 2014 de Melania Medeleanu şi Vlad Voiculescu.
Cei care doresc, pot ajuta acest proiect prin dirijarea a 2% din impozit către asociație sau pot face donații lunare, 2 euro prin SMS la 8844, cu cuvântul MAGIC.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Pasionați de muzică și limba engleză, pr...

Parteneri