Un ventilator mobil a fost donat astăzi de Crucea Roșie pacienților de la ATI Tg. Mureș

Una din cele opt unități mobile de ATI destinată pacienților cu COVID, achiziționată de Crucea Roșie Română, a ajuns la Spitalul modular de la UMFST din Târgu-Mureș.

Magda BerceaDirectorul Crucii Roșii Mureș, Magda Bercea:

Au fost foarte multe donații în pandemie și ne bucurăm că lumea a fost atentă. Astăzi, este vorba de un aparat de ventilație pentru terapie intensivă care costă 214.191 de lei. Aparatul a fost achiziționat din banii care s-au strâns prin campania ”România salvează România”. Este o campanie a Crucii Roșii Române prin care s-au strâns pentru 7 milioane de euro. Donația de astăzi face parte din 8 ventilatoare care au fost achiziționate din 400.000 de euro donați de Fundația Orange România.

Leonard AzamfireiUnitatea de suport medical COVID-19 din campusul Universității de Medicină din Târgu-Mureș a fost inițial amenajată pentru pacienții cu forme ușoare ale bolii. Astăzi a devenit unitate de top pentru cei mai gravi pacienți din țară, spune rectorul UMFST, prof.dr. Leonard Azamfirei:

Această unitate este astăzi o secție activă din punct de vedere al terapiei intensive. Sunt pacienți critici internați aici, poate e mai mult decât ne-am așteptat noi pentru acest spațiu dar Spitalul Județean de Urgență a făcut niște eforturi remarcabile pentru a se adapta la această nevoie, așa încât astăzi împlinim o nevoie, nu unica, dar cu siguranță una binevenită în contextul în care ne găsim. Vom mai avea nevoie de asemenea gesturi și din această parte și din alte părți pentru că situația va trebui controlată pe termen lung. Un aparat înseamnă o viață salvată. Un aparat care funcționează mai mult timp, înseamnă mai multe vieți salvate. Un aparat de ventilație mecanică poate să fie limita dintre viață și moarte pentru un bolnav.

În prezent, la unitatea COVID de la UMFST mai sunt internați 6 pacienți, din mai multe județe ale țării în care a fost depășită capacitatea de tratament, a precizat directorul Claudiu PuiacSpitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, dr. Claudiu Puiac:

Am făcut eforturi deosebite, nu numai noi Spitalul Clinic Județean de Urgență ci și spitalele din județul Mureș ca să deschidem această secție de terapie intensivă. Din punct de vedere al personalului medical superior, am avut norocul să fim centru universitar și să putem oferi personal medical de specialitate, de anestezie-terapie intensivă, dar cu sprijinul colegilor din județul Mureș și de la celălalt spital avem personal medical mediu. Aici am avut maximum 11 pacienți iar la ora asta avem 6 pacienți dintre care 4 pacienți sunt ventilați și intubați mecanic. Pacienții sunt din toată țara. Am avut din Argeș, din Deva, din Hunedoara, Ploiești, București…

Spitalul modular de la UMFST Târgu-Mureș este o investiție în valoare de 16 milioane de lei, care funcționează de doar 10 zile și este destinată momentan pacienților din alte județe, aflați în stare gravă.

Dotarea și cea mai mare parte a personalului aparțin Spitalului Județean de Urgență care mai are în structură încă o secție pentru pacienți COVID.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri