Un turist din Bucureşti care se afla pe un traseu din Masivul Bucegi într-un grup de şase persoane s-a rănit după ce a căzut într-o brână aeriană.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, salvatorii montani au plecat pe munte pentru a recupera un bărbat de 45 de ani care, după ce a căzut, a suferit o fractură sau o luxaţie de picior, astfel că nu se mai poate deplasa.
Traseul pe care se aflau cei şase turişti este unul foarte dificil, Haiduc apreciind că acesta este, poate, cel mai dificil traseu din masivul Bucegi destinat alpiniştilor.
Agerpres
Sursa: montan.tv