Uniunea Europeană îi va retrimite în Turcia pe toţi migranţii care ajung pe insulele greceşti

Uniunea Europeană îi va retrimite în Turcia pe toţi migranţii care ajung de mâine pe insulele greceşti. Potrivit acordului încheiat ieri la Bruxelles cu premierul Turciei, europenii se angajează în schimb să preia un număr egal de refugiaţi sirieni înregistraţi deja pe teritoriul turc, dar într-un total plafonat la 72.000 de persoane. Uniunea Europeană promite de asemenea grăbirea negocierilor de aderare a Turciei şi un nou ajutor financiar de 3 miliarde de euro până în 2018. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că relocarea refugiaţilor din Turcia se va face pe baza cotelor aprobate anul trecut. Comisariatul ONU pentru refugiaţi şi organizaţia umanitară Amnesty International au criticat acordul europeano-turc, dar liderii Uniunii Europene spun că înţelegerea contribuie la rezolvarea crizei migraţioniste şi combate traficul de persoane.
Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că s-a agreat returnarea în Turcia a noilor imigranţi ilegali care ajung în insulele greceşti, subliniind că aceasta poate avea loc doar cu respectarea cadrului juridic european şi internaţional.

Klaus Iohannis:

Am convenit că, odată ce vor fi stopate trecerile ilegale dinspre Turcia spre UE, sau se va reduce semnificativ numărul acestora, va putea fi activată schema de admisie umanitar voluntară, la care statele membre pot contribui pe baze voluntare. În acest context, am reiterat poziţia României privind caracterul voluntar al oricărui angajament de relocare din afara Uniunii în interiorul Uniunii.”

Totodată, legat de solicitarea Turciei de a deschide noi capitole de negocieri, Ciprul a insistat pe blocarea celui privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale, urmând să fie deschis capitolul privind politicile bugetare. În plus, în documentul convenit de cei 28 se precizează că, legat de solicitarea Turciei privind o sumă suplimentară de bani pentru refugiaţi, aceasta ar putea fi oferită după ce Turcia va fi cheltuit deja cele 3 miliarde convenite deja.

Foto: cultural.bzi.ro

Sursa: Rador

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri