Uniunea Vatra Românească a lansat, azi, de la Tîrgu-Mureş, un mesaj de unitate a românilor de pretutindeni

În această după amiază, circa 500 de persoane au fost prezente la statuia lui Avram Iancu din scuarul central al Tîrgu-Mureşului, la un miting ce şi-a propus „redeşteptarea conştiinţei naţionale româneşti”.

Manifestarea a fost organizată atât ca reacţie la evenimentele din 10 şi 15 martie, cât şi ca o comemorare a conflictelor interetnice din 20 martie 1990 de la Tîrgu-Mureş.

Preşedintele Uniunii Vatra Românească, Florin Oproiescu, organizatorul principal al mitingului, a subliniat că, de acum încolo, orice Guvern va trebui să ţină seama de Vatra Românească.

Preşedintele Consiliului Naţional al Societăţii Civile, col (r) Mircea Dogaru, a arătat că greşeala de a transforma Uniunea Vatra Românească în partid i-a costat pe români.

Această Uniune trebuie să redevină cu adevărat naţională, a subliniat Dogaru.

Preşedintele filialei Mureş a Asociaţiei Noua Dreaptă, Marius Moldovan, a transmis românilor un mesaj de solidaritate, iar maghiarilor unul de fraternitate şi colaborare.

Însă extremiştilor maghiari, Marius Moldovan le recomandă să nu mai apară în public pentru a nu se face de ruşine.

Au mai luat cuvântul, printre alţii, şi reprezentanţii Asociaţiei Culturale „Avram Iancu”, Forumului Civic al Românilor din Harghita , Covasna şi Mureş, Asociaţiei ASTRA – Despărţământul Mureş şi Asociaţiei Cultul Eroilor.

La final, o delegaţie a organizatorilor a depus la Prefectura Mureş o petiţie în care atrage atenţia guvernanţilor asupra problemelor etnice din Ardeal.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Mureş, Daniel Manea a subliniat că manifestarea, care a avut loc între orele 16,00 şi 19,00, s-a desfăşurat fără incidente.

Potrivit organizatorilor, în această după amiază au avut loc mitinguri de susţinere a Tîrgu-Mureşului, în peste 30 de localităţi din toate provinciile istorice din ţară, dar şi în străinătate, inclusiv la Londra, respectiv Bălţi şi Chişinău, în Republica Moldova.

Valeriu Russu

 

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

TRIBAL - spectacol-eveniment al Corului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sâmbătă, 27 aprilie (de la ora 19:00), C...

Parteneri