UPDATE: Bilanţul provizoriu al seismului din Indonezia a depăşit 800 de morţi

UPDATE ora 11,50: Peste 800 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma seismului şi a valului tsunami care au lovit insula indoneziană Sulawesi. Vicepreşedintele Indoneziei a avertizat că numărul victimelor ar putea să fie de câteva mii, relatează corespondentul BBC.

***

UPDAT3 ora 11:46: Numeroase persoane au rămas prinse sub dărâmături după ce mai multe clădiri s-au prăbuşit în urma cutremurului de vineri, cu magnitudinea de 7,5, care a declanşat valuri tsunami de până la şase metri, a indicat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al agenţiei, Sutopo Purwo Nugroho.

Cel mai recent bilanţ, furnizat de responsabilul agenţiei, citat de Antara, indica 420 de morţi.

***

UPDATE ora 11,45:  Bilanţul cutremurului urmat de tsunami, fenomene produse vineri în insula indoneziană Sulawesi, a ajuns la 832 de morţi, a anunţat, azi, Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor care a adăugat că suprafaţa afectată ar fi mai mare decât cea estimată iniţial, relatează Reuters.

Agerpres

***

Cel puţin 384 de persoane şi-au pierdut viaţa în cutremurul din Indonezia, multe dintre victime fiind luate de tsunamiul care a lovit coastele insulei Sulawesi după seism, au anunţat sâmbătă autorităţile indoneziene.
Sute de persoane se aflau vineri pe plajele oraşului Palu de pe insula Sulawesi în momentul în care un val de 6 metri înălţime a lovit ţărmurile, distrugând totul în calea sa. „Când a venit tsunamiul, oamenii încă desfăşurau activităţi pe plajă şi nu au fugit imediat, devenind astfel victime. Valul nu a venit singur, ci a tras după sine maşini, buşteni, case, a lovit tot ce se afla pe ţărm”, a declarat Sutopo Purwo Nugroho, purtător de cuvânt al agenţiei indoneziene pentru gestionarea deazastrelor BNPB. Persoanele care s-au urcat în copacii înalţi au supravieţuit tsunamiului.
Potrivit informaţiilor, aproximativ 16.700 de persoane au fost evacuate din Palu.

Sursa: RADOR

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Nici Corpul de Control al Ministrului Să...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila s...

Parteneri