Urna găsită într-un taxi din localitatea Corund, în care se presupunea că se află cenuşa scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, era goală.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat  că urna a fost desigilată iar înăuntru nu se află nimic. Urna a fost găsită în taxiul cu care se deplasa Lukacs Csaba, jurnalist la ziarul Magyar Nemzet de la Budapesta şi desemnat de Parlamentul Ungariei ca director de comunicare al ceremoniei de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef. Acesta a scris o declaraţie în care a spus că în interior se află cenuşă umană, iar asupra lui s-au găsit documente din care reieşea că în urnă este cenuşa lui Nyiro Jozsef. Urna a fost restituită iar poliţiştii vor lua măsurile dispuse de procuror. Ceremonia de reînhumare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef este programată să aibă loc mâine, la Odorheiu Secuiesc, evenimentul desfăşurându-se sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, care va fi prezent la eveniment. Chiar dacă Prefectura Harghita a solicitat în instanţă anularea adeverinţei de reînhumare, pe motiv că nu a fost întocmită legal, organizatorii au anunţat că ceremonia va avea loc aşa după cum s-a stabilit. Ministerul Afacerilor Externe şi-a exprimat, în mai multe rânduri, dezacordul faţă de reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef în România, precizând că activitatea acestuia indică o atitudine antisemită.

Ioana Dima 

 

 

Sursa: ziaristionline.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Obicei agrar de primăvară, la Muzeul de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

”Plugarul, obicei agrar de primăvară” es...

Parteneri