Vrei să ai un job liniștit și satisfacție de pe urma lui?

Angajează-te la bănci, în media sau în domenii creative și s-ar putea să nimerești un astfel de job. Cel puțin asta sugerează ultimele studii și anume că lucrătorii din industriile creative, media şi bănci sunt cei mai fericiţi la serviciu. Angajaţii români cu cel mai mare scor de fericire la locul de muncă sunt cei care lucrează în industriile creative şi media, dar şi în domeniul bancar.

De cealaltă parte, cel mai puţin fericiţi cu locul lor de muncă sunt angajații activi în domenii precum ingineria şi industriile de fabricare, dar şi în IT .

Conform studiului derulat de Mindspace la care au participat 5000 de persoane din 7 ţări, angajaţii din Statele Unite sunt cei mai fericiţi, angajaţii români se situează la mijlocul scalei,
în timp ce angajaţii din Marea Britanie sunt cel mai puţin încântaţi de mersul la lucru. Când vine vorba de rolul ocupat în companie, angajaţii români care au înregistrat cel mai ridicat nivel de fericire sunt cei care lucrează în departamente creative şi la marketing, în timp ce angajaţii din logistică şi operaţiuni sunt cel mai puţin fericiţi. Vestea bună este că media celor 7 state analizate arată că 30% dintre angajaţii care desfăşoară o muncă de birou declară că sunt foarte fericiţi, iar 54% dintre aceştia spun că sunt fericiţi în majoritatea timpului. În ceea ce îi priveşte angajaţii români, 21% dintre ei au declarat că sunt foarte fericiţi, iar 61% că sunt fericiţi în majoritatea timpului petrecut la birou.

Potrivit realizatorilor studiului, la fel de importanţi sunt factorii care stau la baza unui angajament puternic şi pe termen lung al angajaţilor, implicarea și în mediul de lucru. Fericirea la locul de muncă este importantă nu doar pentru atmosfera pozitivă pe care o creează, ci şi pentru business. Starea lor de bine se traduce într-o implicare mai mare, în mai multă productivitate, bani mai mulți, creativitate şi flexibilitate. În plus, angajații fericiți au un impact pozitiv şi asupra colegilor lor şi rămân alături de business mai mult timp. În context, specialiştii Mindspace arată că, pentru a aduce un impact pozitiv asupra nivelului de fericire şi angajament al angajaţilor, companiile trebuie în primul rând să îi asculte, să afle cum se raportează la locul lor de muncă. Cu toate acestea, 21% dintre companii nu realizează nici un tip de evaluare a implicării salariatului. Ceea ce este foarte adevărat. Și la fel de adevărat este că studiul s-a derulat online și în companii cu activități în birouri, iar dacă am analiza gradul de fericire al muncitorilor din medii de lucru neprimitoare, periculoase, slab finanțate și chiar respingătoare, căci există și din acestea, probabil că gradul de satisfacție și de fericire al angajaților ar fi aproape de zero.

Studiul Mindspace a fost realizat în aprilie 2019. Mindspace este un operator de spaţii de lucru flexibile, de tip boutique, destinate proprietarilor şi companiilor de toate dimensiunile. Locaţiile companiei sunt situate în 15 oraşe din Europa şi SUA.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Sursa: www.agerpres.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SELECȚIUNI DIN PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri