Zece judeţe din sudul ţării rămân sub cod portocaliu de inundaţii până mâine, la ora 14
La ora 10,00 expiră însă codul galben de ploi, ninsori şi vânt puternic emis de meteorologi pentru 30 de judeţe şi Capitală.
50 de case din comuna vâlceană Păuşeşti Măglaşi sunt în pericol de a se surpa din cauza alunecărilor de teren provocate de apă.
Potrivit primarului localităţii, jumătate din digul realizat de Direcţia Apelor a fost deja luat de râul Olăneşti, iar oameniisunt îngrijoraţi pentru că va ploua şi în zilele următoare.
Şi în nordul judeţului Olt, mai multe localităţi sunt în pericol de a fi măturate de ape, iar autorităţile intervin pe cursurile de râuri care pot provoca inundaţii.
Ministrul de interne, Gabriel Oprea, a avertizat că în sudul ţării există posibilitatea evacuării preventive a populaţiei.
Rador
Sursa: www.antena3.ro