Zi dedicată memoriei lui Gernot Nussbächer, la Brașov

Arhivist și istoric al Brașovului și Transilvaniei, Gernot Nussbächer a dedicat lucrări de suflet atât lui Johannes Honterus cât și Bisericii Negre.
Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov şi Forumul Democrat al Germanilor din România, Filiala Brașov invită braşovenii şi turişti, astăzi, de la ora 17, la etajul I al Bibliotecii Județene să ia parte la evocarea vieții și operei celui care a fost Gernot Nussbächer, arhivist și istoric al Brașovului și Transilvaniei, ce a dedicat lucrări de suflet atât lui Johannes Honterus cât și Bisericii Negre.
,,Vă invităm să luați parte la prezentarea ultimelor cărți ale autorului de către Thomas Șindilariu, titluri care se vor dărui gratuit celor ce vor dori, să vedeți expoziția de cărți, ziare și fotografii în memoria lui Gernot Nussbächer, organizată de Biblioteca Județeană Brașov şi să ne amintim împreună despre persoana pe care cu toţii fără excepţie am admirat-o. Pe 22 august 2018 Gernot Nussbächer ar fi împlinit 79 de ani. Boala și moartea au fost mai grăbite și au luat-o înainte. Considerăm ziua de naștere cel mai potrivit prilej de a aduce un omagiu memoriei celui ce a fost arhivistul și istoricul Brașovului, interesat de documentele mărturii ale trecutului locurilor pe care le-a iubit fără rezerve şi le-a studiat cu acribie”, arată organizatorii.
Evocarea vieții și operei celui care a fost Gernot Nussbächer, arhivist și istoric al Brașovului și Transilvaniei, va avea loc astăzi, de la ora 17, la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov.

Vali BLAJOVAN

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri