Zi plină pentru jandarmii montani din cadrul Posturilor de Jandarmi Ordine Publică Montan Lacu Roșu, Harghita Băi și Borsec !

Astăzi, 01 februarie, jandarmii montani din cadrul Posturilor de Jandarmi Ordine Publică Montan Lacu Roșu, Harghita Băi și Borsec au intervenit în patru cazuri pentru a acorda primul-ajutor unor persoane care au suferit accidente pe pârtiile de schi.

Prima intervenție a fost înregistrată în jurul orei 12.30, pe Pârtia de schi ”Speranța” din Stațiunea Borsec, unde un bărbat de 43 de ani din Municipiul Focșani, județul Vrancea, a avut nevoie de sprijinul jandarmilor și salvamontiștilor aflați în misiune. Turistul acuza dureri puternice la nivelul genunchiului drept, fiind necesară imobilizarea membrului inferior și transportarea la baza pârtiei de unde a fost preluat de către colegii de la SMURD Corbu și transportat la Spitalul Municipal Toplița pentru investigații.

În jurul orei 15,30, jandarmii montani aflați în serviciul de patrulare, în apropierea Pârtiei de schi „Snowtour” din localitatea Ciumani, au intervenit prompt și cu profesionalism pentru a acorda primul ajutor unei domnișoare de 18 ani, domiciliată în comuna Suseni, județul Harghita, care a suferit o lovitură puternică în zona capului, în special la nivelul ochiului stâng, în urma unei căzături. După oprirea sângerării de la nivelul pometului stâng și asigurarea deplasării acesteia la baza pârtiei, tânăra a fost predată în siguranță echipajului Lacu Roșu, Harghita Băi și Borsec, solicitat de către șeful postului de jandarmi montani Lacu Roșu, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și transportată la Spitalul Municipal din Gheorgheni pentru investigații.

Nici jandarmii montani din stațiunea Harghita Băi, aflați în misiune de menținere a ordinii publice, nu au avut o zi lipsită de accidente. Astfel, în jurul orei 12,15, au fost sesizați de către administratorul Pârtiei de schi „Csipike” despre faptul că o turistă de 28 de ani din Municipiul Moinești, județul Bacău, acuză dureri la nivelul membrului inferior stâng. După ce împreună cu colegii salvamontiști i-au acordat primul- ajutor, colegii au transportat-o pe tânără cu ajutorul autospecialei UTV  la baza superioară a pârtiei, de unde a fost preluată de către ambulanța solicitată de către jandarmi prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

De același tratament profesionist s-a bucurat în jurul orei 14,50 și schiorul de 33 de ani din Municipiul Galați, care, în urma unui contact mai dur cu părtia, a acuzat dureri puternice la nivelul umărului stâng. După imobilizarea membrului superior și acesta a fost transportat până la ambulanța solicitată prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Ambii turiști au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc pentru investigații.

De menționat este și faptul că jandarmii montani sunt instruiți în domeniul acordării primului- ajutor, atât pe timpul cursurilor din cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, beneficiind totodată și de cursurile de specialitate organizate de către Crucea Roșie- Filiala Harghita.

Pe lângă îndrumarea, informarea şi acordarea de asistenţă turiştilor şi persoanelor aflate în dificultate în zona montană, jandarmii unui post montan execută şi alte misiuni:

  • menţin ordinea publică pe traseele turistice, în zona cabanelor din staţiunile montane;
  • previn şi combat fenomenul infracţional şi contravenţional din zona de responsabilitate;
  • execută acţiuni independent, sau în cooperare cu formaţiunile Salvamont de căutare, descoperire, identificare şi salvare a persoanelor care au suferit accidente, acordarea măsurilor de prim-ajutor şi transportul persoanelor la cea mai apropiată unitate sanitară.

Comunicat

Sursa foto : Postul de Jandarmi Ordine

Publică Montan Lacu Roșu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri