Ziua Educației a fost sărbătorită la Tîrgu-Mureș printr-o desfășurare spectaculoasă a școlilor mureșene

Cel mai important eveniment al școlii a fost sărbătorit astăzi într-un mod inedit, în centrul Municipiului Tîrgu-Mureș.

Peste 3.000 de copii, părinți și profesori au participat la diferite momente artistice organizate de cele aproape 30 de unități școlare implicate.

Inspectorul școlar general al județului Mureș, Ioan Macarie:

Astăzi am vrut să sărbătorim într-un mod cu totul și cu totul special ziua educației. Bineînțeles că n-am putut aduna în centrul Municipiului Tîrgu Mureș toți cei 29.000 de copii și aproximativ 2.000 de cadre didactice, dar ne bucurăm că au fost formații de la grădiniță până la liceu, de la toate unitățile școlare din Tîrgu-Mureș. Am vrut să sărbătorim altfel ziua educației, prin cântec, dans și voie bună.”

Tot astăzi a avut loc și ediția a XII-a a Festivalului Național al Fanfarelor, la care au participat peste 170 de copii din 6 județe.

Directorul Palatului Copiilor din Tîrgu-Mureș, Iolanda Cătinean:

Este și competiție și este și schimb de experiență, fiecare vede cu ce instrumente vine o altă fanfară, ce repertoriu are, au muzică de promenadă, au marșuri. Bineînțeles că fiecare vine cu amprenta comunității din care provine, iar asta este un lucru extraordinar.”

Elevii au luat foarte în serios activitatea lor de la orchestră și își dedică aproape tot timpul pentru a fi cei mai buni:

Ziua Educației a fost desemnată la 5 octombrie de către UNESCO pentru a marca semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor” (1966) și ”Recomandarea privind învățământul superior” (1997), principalele documente de referință privind cadrele didactice la nivel internațional.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri