Ziua împotriva Consumului şi Traficului de Droguri

În toată lumea este marcată astăzi, Ziua împotriva Consumului şi Traficului de Droguri, o iniţiativă lansată în 1987 de Organizaţia Naţiunilor Unite, în speranţa că va reduce amploarea acestui fenomen, ajuns una dintre cele mai periculoase probleme sociale.
Anul acesta evenimentul are un mesaj care le reaminteşte părinţilor cât de important este să-i asculte pe copii pentru a-i creşte sănătos şi în siguranţă, departe de atracţia stupefiantelor. În România, Agenţia Naţională Antidrog a început încă de ieri o campanie de sensibilizare, cu multe manifestări în parcuri din marile oraşe.
Voluntarii au încercat să le explice în detaliu pericolul celor interesaţi. Potrivit celor ma recente date ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, în lume, aproximativ 200 de milioane de oameni consuma droguri cel putin o data pe an. Iar cei mai vulnerabili sunt tinerii.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Copilării, cu Veronica Ilie - Materii pr...

Corina Muntean | Citeste articolul

Orarul ideal pentru ciclul primar ar tre...

Parteneri