Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului este marcată azi în întreaga lume

Este al 10-lea an, de când Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit ca ziua de 2 aprilie să fie dedicată acestei boli, în speranţa că va creşte nivelul de informare al oamenilor despre nevoile speciale pe care le au pacienţii şi familiile lor.
La noapte, sediile instituţiilor care s-au alăturat acţiunii vor fi iluminate în albastru, în semn de solidaritate cu cei care luptă cu această afecţiune.

La Sibiu, manifestările sunt organizate de Fundaţia „Un Copil – O Speranţă”, care vrea să atragă atenţia că, în ultimii ani, tot mai mulţi copii suferă de autism.

„Autismul există. Fii conştient!” – este mesajul pe care organizatorii vor să îl transmită comunităţii şi mai ales părinţilor, pentru că prin depistarea timpurie şi un program intensiv şi specializat de terapie, copilul cu autism are şanse mari de recuperare.

Manifestările vor încep la aceastăp oră, în Parcul Sub Arini, cu ateliere de creativitate pentru cei mici, după care, de la ora 17:00 se va porni în marş spre Piaţa Mare din centrul Sibiului, cu baloane albastre, culoarea simbol pentru conştientizarea autismului. Tot în albastru vor fi luminate apoi, până la miezul nopţii, clădirea Primăriei, Turnul Sfatului, dar şi sediul Fundaţiei „Un Copil – O Speranţă”, unde în ultimii 10 ani peste 200 de copii cu autism au urmat terapii de recuperare.

Guvernul se va alătura, și anul acesta, instituțiilor din România și comunității internaționale care marchează campania „Light It Up Blue”.

În această seară, începând cu ora 20.00, Palatul Victoria va fi iluminat în albastru, în semn de solidaritate.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Nici Corpul de Control al Ministrului Să...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila s...

Parteneri