117.000 de vizitatori şi 750 de evenimente – recorduri absolute ale Târgului GAUDEAMUS-Radio România, la ediţia a 21-a

Ediţia 2014 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură s-a încheiat duminică, 23 noiembrie, în prezenţa unui public încă numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta generoasă şi de atmosfera inconfundabilă ale evenimentului.

Târgul Internaţional GAUDEAMUS, eveniment reper al peisajului cultural românesc, a avut loc în acest an în perioada 19 – 23 noiembrie în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo; ajuns în 2014 la ediţia cu numărul 21, târgul este iniţiat şi organizat anual de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.

Bilanţul statistic al ediţiei se prezintă astfel:

 Suprafaţa târgului a fost de circa 14.000 mp, aproape de capacitatea maximă a Pavilionului Central Romexpo.

 Numărul expozanţilor a fost de peste 320, reprezentând câteva dintre cele mai importante segmente din domeniul editorial şi educaţional.

 Programul de manifestări al ediţiei a cuprins mai mult de 750 de evenimente – record al târgului – lansări şi prezentări de carte, dezbateri, conferinţe, momente artistice – organizate în mai multe spaţiii special amenajate în incinta pavilionului şi în cadrul standurilor expozanţilor.

 Numărul vizitatorilor a fost de circa 117.000, record de vizitatori în istoria târgului.

Duminică, 23 noiembrie, au fost decernate premiile acestei ediţii a târgului, astfel:

 Trofeele GAUDEAMUS, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin Votul Publicului, au fost acordate Editurilor Humanitas (locul 1), RAO (locul 2) şi Polirom (locul 3);

 Trofeul pentru „Cea mai râvnită carte a târgului”, stabilit tot prin Votul Publicului, a revenit Editurii Curtea Veche, pentru volumul „Pas cu pas” de Klaus Iohannis;

 Trofeele Presei pe secţiunile publicaţii, TV, online şi agenţii de presă au fost câştigate de: cotidianul Adevărul, postul Pro TV, site-ul HotNews.ro şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres. Trofeul pentru secţiunea radio nu a fost acordat, întrucât posturile Radio România,frecvent indicate drept surse de informaţii despre eveniment, nu pot intra în această competiţie, dat fiind statutul de organizator al instituţiei;

 Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat Editurii Trei, pentru pentru succesul construirii unui program editorial în jurul psihologiei şi psihanalizei, extins apoi, prin alte titluri şi prin cărţile publicate de Pandora M, editură afiliată, către literatură şi către alte domenii, cu vocaţie „generalistă”;

 Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus;

 Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian”, decernat pentru doi traducători, din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie domnului Virgil Stanciu pentru traducerea din limba engleză a romanului Preaiubita de Tony Morrison (Editura ART) şi doamnei Letiţia Ilea pentru traducerea în limba franceză a volumului de versuri Melci aborigeni/ Escargots aborigènes de Ioan Pintea (Editura Charmides).În mod excepţional la această ediţie, Radio România a acordat un Premiu de Excelenţă pentru Traducere doamnei Antoaneta Ralian, cu prilejul traducerii cu numărul 120 – romanul „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde, publicat de Editura Humanitas.

Ceremonia de premiere GAUDEAMUS 21 a fost precedată de prezentarea Listei Goncourt – Alegerea Studenţilor Români, eveniment organizat de Institutul Francez. Volumul câştigător, anunţat de către doamna Denisa Comănescu, preşedintele juriului, a fost „Meursault, contre-enquête” de Kamel Daoud. Invitatul de onoare al ediţie 2014 a fost Federaţia Rusă.

Programul invitatului de onoare a cuprins peste 30 de evenimente organizate în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti, având ca invitaţi 17 scriitori, critici literari, editori, jurnalişti şi muzicieni din Rusia.

Partener privilegiat al ediţiei a fost GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, care a desemnat şi Preşedintele de onoare al ediţiei, domnul Benoît Rutten, preşedinte GADIF, Delegat Valonia – Bruxelles.

Numeroase personalităţi ale vieţii publice din România au trecut pragul târgului şi în acest an, de remarcat fiind pentru ediţia 2014 prezenţa în repetate rânduri a trei dintre şefii de stat ai României din ultimii 25 de ani şi a membrilor familiei regale a României.

Proiecte Radio România – Gaudeamus În cadrul Târgului a fost organizată finala celei de a XII-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, la care au participat şase elevi de liceu, câştigătorii finalelor zonale, organizate pe parcursul acestui an în Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, Constanţa, Reşiţa şi Iaşi. Câştigătorii acestei ediţii au fost: locul I – Monica Litră, elevă a Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” din Craiova; locul II – Marius-Alexandru Teodorescu elev la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca; locul III – Ştefan Ciocioi, elev al Liceului Teoretic „Ovidius” din Constanţa. Premiile, constând în sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg, au fost oferite de Radio România.

Proiectul „Cărţile se întorc acasă” s-a bucurat de un real succes şi în acest an. Fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor şi expozanţilor în cadrul proiectului este conţine peste 2.500 de volume care vor ajunge în biblioteci publice din Republica Moldova. De la lansarea acestui proiect în 2010, circa 106.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi vizitatorilor GAUDEAMUS în peste 260 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România.

Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La GAUDEAMUS 2014, 26 de elevi medaliaţi la concursuri internaţionale pe diverse discipline, beneficiari ai bursei „Meritul olimpic internaţional” au fost invitaţi speciali ai Târgului şi premiaţi de către Radio România şi Automobile Dacia.

Expozanţii care au contribuit la proiectele Radio România – „Cărţile se întorc acasă”, „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României” şi Atelierul de colorat din cadrul Salonului de Carte pentru Copii Ion Creangă – sunt editurile Casa Radio, Hasefer, Integral, Media Erc Press, Nomina, Prut şi 9 Cărţi.

Ziarul Târgului (4 numere) a fost realizat într-un tiraj zilnic de 7.000 de exemplare, în perioada 18 – 23 noiembrie, de către o echipă redacţională de la cunoscuta publicaţie Caţavencii.

Tombola GAUDEAMUS

Derulată pe întreg parcursul târgului, pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, Tombola GAUDEAMUS a oferit vizitatorilor ediţiei ocazia de a câştiga patru premii: 3 smartphone -uri oferite de Orange şi Marele Premiu, un autoturism Dacia Logan 10 ani, oferit de Automobile Dacia. În urma tragerii la sorţi care a avut loc duminică, 23 noiembrie, ora 14.00, au fost desemnaţi drept câştigători: Nicolaie Istode – cel care şi-a adjudecat Marele Premiu, Robert Cristian Băcaru, Gheorghe Gabor şi Adelina Stoica.Parteneri GAUDEAMUS 2014 Proiect susţinut de Ministerul Culturii

Sponsori: Automobile Dacia şi Orange.

Parteneri: Primăria Municipiului Bucureşti, RATB, Tarom, Graffiti BBDO, Primăria Sectorului 1 Bucureşti

Parteneri media: România TV, Spectacular, TV5 Monde, Accente, Agenţia de Carte, Arhitext, Bookblog, revista Cariere, Caţavencii, Forbes, ziarul Metropolis, Observator Cultural, Revista 22, Suplimentul de Cultură, Şapte Seri, Bernschutz & Co

Pentru informaţii suplimentare, vă invităm să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS sau să accesaţi www.gaudeamus.ro, unde sunt disponibile programul integral al evenimentelor organizate la târg şi catalogul participanţilor la această ediţie.

Radio România

 

 

Sursa: srr

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9710RON-0.0001
  • usd 0.1169 1 0.0006

  • chf 5.0678 1 -0.0155

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Angajaţii de la Penitenciarul Codlea au ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Angajaţii de la Penitenciarul Codlea din...

Parteneri