19 milioane de euro au la dispoziţie autorităţile din Regiunea Centru pentru reabilitarea şcolilor
Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare s-a deschis, ieri, şi se va încheia în 16 aprilie.
Vor fi declarate eligibile proiectele ale căror lucrări sunt deja începute şi nu pot fi finalizate din lipsă de bani.
Pot cere finanţare consiliile judeţene, primăriile şi unităţile de învăţământ.
Fondurile pentru acest program provin din relocarea unor sume de la fondul european de mediu şi transporturi, a precizat directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Creţu.
Uniunea Europeană va suplimenta, în această primăvară, cu 7 milioane de euro şi bugetul pentru construcţia de drumuri judeţene şi centuri ocolitoare, iar cu 3 milioane de euro programul pentru reabilitarea spitalelor judeţene şi a ambulatoriilor de specialitate.
Cristina Bulbescu
Sursa: nouapresa.ro