Aproximativ 50 de dascăli, reprezentând mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Covasna, au pichetat azi sediul Prefecturii din municipiul Sfântu Gheorghe
Ei s-au solidarizat astfel cu colegii lor din ţară care au declanşat acţiuni de protest.
Protestatarii au amplasat o catedră în stradă, de la care liderii sindicali au prezentat principalele revendicări – majorarea salariilor, decontarea banilor de navetă, regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, cu accent pe latura formativă şi nu informativă, precum şi alocarea a minimum 6% din PIB pentru Educaţie.
Acţiunea de protest a fost organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Miercuri, dascălii din ţară vor picheta sediul Guvernului şi pe cel al USL, iar pe 6 noiembrie vor organiza un marş de protest în Capitală.
Sindicatul cadrelor didactice a făcut un apel către întreaga societate civilă să sprijine revendicările lor, afirmând că viitorul ţării depinde în mare măsură de educaţia pe care o primesc tinerii de azi.
Mara Deleanu
Sursa: www.emaramures.ro