Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Astăzi va avea loc ceremonia de decernare a titlului „Arborele anului”, câştigat de ulmul din Căpeni

Publicat de radiomures, 28 noiembrie 2011, 00:00

Premiul va fi conferit de Fundaţia pentru parteneriat din Miercurea Ciuc, care a organizat această competiţie.
Copacul desemnat câştigător are aproape 300 de ani, o înălţime de peste
35 de metri şi o circumferinţă de aproape 7 metri şi jumătate.
Ulmul a câştigat concursul cu circa 13.000 voturi exprimate on-line, fiind urmat de stejarul din Tăietura, judeţul Harghita cu 12.720 voturi, iar pe locul al treilea, la mare distanţă, s-a clasat un platan din Timişoara cu aproape 2.300 voturi.
La cea de-a doua ediţie a competiţiei „Arborele anului” au fost înscrişi în total 12 copaci din ţară, printre care şi un gorun din judeţul Braşov în vârstă de 900 de ani şi un tei din Iaşi de 660 de ani.
Ulmul din Căpeni va reprezenta România la competiţia „Arborele european al anului”
Anul trecut concursul a fost câştigat atât la nivel naţional, cât şi european de teiul din Leliceni, judeţul Harghita, în vârstă de peste 500 de ani.
Mara Deleanu

Info Gadget, cu Raluca Creț | ROG Xbox Ally și Ally X, cele mai noi console de gaming de la Asus
Life-style marți, 30 septembrie 2025, 09:20

Info Gadget, cu Raluca Creț | ROG Xbox Ally și Ally X, cele mai noi console de gaming de la Asus

Cele două noi console produse de ASUS, ROG Xbox Ally și Ally X, îmbină performanțe de PC și integrare cu ecosistemul Xbox și vin cu...

Info Gadget, cu Raluca Creț | ROG Xbox Ally și Ally X, cele mai noi console de gaming de la Asus
NASA a descoperit pe Marte semne importante despre o formă de viață trecută
Life-style miercuri, 24 septembrie 2025, 10:58

NASA a descoperit pe Marte semne importante despre o formă de viață trecută

Roci neobișnuite descoperite pe Marte conțin cele mai incitante dovezi de până acum ale unei posibile vieți trecute pe Planeta Roșie. Piatra...

NASA a descoperit pe Marte semne importante despre o formă de viață trecută
Info Gadget, cu Raluca Creț | LEGO și Star Wars lansează setul Steaua Morții (Death Star)
Life-style marți, 23 septembrie 2025, 09:20

Info Gadget, cu Raluca Creț | LEGO și Star Wars lansează setul Steaua Morții (Death Star)

Fanii universului Star Wars și ai LEGO au parte de o veste istorică: compania daneză a anunțat lansarea celui mai scump și complex set de până...

Info Gadget, cu Raluca Creț | LEGO și Star Wars lansează setul Steaua Morții (Death Star)
Un sat croat a doborât recordul mondial cu un şir 3 km de ștrudele
Life-style miercuri, 17 septembrie 2025, 18:39

Un sat croat a doborât recordul mondial cu un şir 3 km de ștrudele

Jaškovo, un sat din Croația, a intrat în Cartea Recordurilor cu un şir de aproape 9.000 de strudele care se întinde pe mai mult de 3 km lungime,...

Un sat croat a doborât recordul mondial cu un şir 3 km de ștrudele
Life-style marți, 16 septembrie 2025, 09:20

Info Gadget, cu Raluca Creț | Apple Watch Ultra 3

Apple a prezentat recent Watch Ultra 3, cea mai nouă versiune a ceasului său de aventură și activități outdoor, construit pentru utilizatorii...

Info Gadget, cu Raluca Creț | Apple Watch Ultra 3
Life-style luni, 15 septembrie 2025, 09:20

Minutul de viitor, cu Raluca Creț | Los Angeles va deveni gazda unui nou reper cultural: Lucas Museum of Narrative Art

Anul viitor, Los Angeles va deveni gazda unui nou reper cultural: Lucas Museum of Narrative Art, un spațiu dedicat evoluției poveștilor vizuale...

Minutul de viitor, cu Raluca Creț | Los Angeles va deveni gazda unui nou reper cultural: Lucas Museum of Narrative Art
Life-style miercuri, 10 septembrie 2025, 10:36

Peste 3,5 milioane de dolari pentru sabia lui Darth Vader

O sabie cu laser folosită de Darth Vader în filmele originale „Star Wars” a fost vândută la licitație pentru 3,6 milioane de dolari,...

Peste 3,5 milioane de dolari pentru sabia lui Darth Vader
Life-style marți, 9 septembrie 2025, 09:20

Info Gadget, cu Raluca Creț | Microsoft face un pas decisiv în integrarea inteligenței artificiale în experiența de navigare online

Microsoft face un pas decisiv în integrarea inteligenței artificiale în experiența de navigare online, prin lansarea „Copilot Mode” în...

Info Gadget, cu Raluca Creț | Microsoft face un pas decisiv în integrarea inteligenței artificiale în experiența de navigare online