Călin Popescu Tăriceanu nu renunţă la ideea celei de-a treia suspendări a preşedintelui Traian Băsescu
El va încerca să strângă cele 191 de semnături necesare declanşării procedurii, chiar dacă până acum la demersul lui s-au raliat doar parlamentarii Partidului Liberal Reformator şi cei conservatori.
Tăriceanu a declarat, ieri, la Cluj că a avut discuţii şi cu reprezentanţii celorlalte formaţiuni din Parlament, dar membrii PNL au refuzat să participe la acţiunea de suspendare, în timp ce social- democraţii au precizat că susţin ideea, dar încă analizează care este cel mai bun moment pentru un asemenea demers.
Liderul PLR a propus iniţial ca referendumul de suspendare să fie organizat în 2 noiembrie, dar a adăugat că votul în Legislativ ar putea fi dat chiar şi după alegerile prezidenţiale, în aşa fel încât Traian Băsescu să nu fie lăsat să îşi ducă mandatul până la capăt:
RRA
Sursa: activenews.ro