Cod galben de ploi pentru mai multe județe din sudul, sud- vestul și sud-estul țării. Printre acestea și partea sudică a județului Sibiu
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, codul intră în vigoare la noapte, la ora 3, și expiră vineri la ora 15.
În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Oltenia, sudul Banatului şi al Munteniei, Dobrogea, precum şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali.
Temporar vor fi averse, ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 45…50 l/mp.
ANM
Sursa: www.ziarulunirea.ro