Colegiul Papiu din Târgu-Mureş, centru de excelenţă pentru studiul limbii franceze
Colegiul Naţional Alexandru Papiu Ilarian a devenit Centru de Examinare delocalizat pentru elevii care doresc să obţină o diplomă de studii în Limba franceză.
Excelenţa Sa Francois Saint Paul, Ambasadorul Franţei la Bucureşti, a dezvelit, astăzi, o placă prin care colegiul este desemnat Centru de Excelenţă DELF.
Una dintre eleve, Sofia Lazăr, care a susţinut acest examen a fost premiată de ambasador pentru rezultatul excelent obţinut. Stelian Chirteş este elev în clasa a XI-a şi calificativul Delf obţinut îl scapă de proba de franceză de Bacalaureat.
Excelenţa Sa Francois Saint Paul a apreciat eforturile depuse de elevi şi profesori în promovarea multilingvismului.
Diploma obţinută după susţinerea acestui examen este recunoscută la nivelul Uniunii Europene.
Sanda Viţelar
Sursa: Vali Russu