Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Covasna a amendat cu 3 mii de lei conducerea Bazei de înot şi recreere din Sfântu Gheorghe, aflată în subordinea Primăriei
Aceasta după ce, în urma unui control, a descoperit mai multe nereguli legate de igiena bazinelor şi siguranţa clienţilor.
Şeful Comisariatului, Mircea Diacon a declarat că verificările au fost făcute în urma unei sesizări venite din partea unui cetăţean care a reclamat condiţiile de îmbăiere. Diaconu a menţionat că în urma controlului s-a descoperit, printre altele, că nu se respectă intervalul prevăzut de lege pentru efectuarea analizei microbiologice a apei din piscină, bazinul mare nu este prevăzut cu bară de protecţie şi nici cu bordură antiderapantă, termenul de valabilitate al soluţiei folosite pentru dezinfectare era incert, iar medicamentele aflate la punctul de prim ajutor erau expirate.
Administratorul piscinei, Nagy Zoltan a declarat că va contesta amenda, deoarece neregulile sesizate sunt „discutabile”, iar legea e „interpretabilă”. El a dat asigurări că zilnic se fac analize privind calitatea apei, iar rezultatele se încadrează în parametrii corespunzători, prin urmare nu există pericol pentru sănătatea celor care frecventează piscina.
Mara Deleanu
Sursa: www.pensiuneturistica.ro