Comisarii CJPC Mureş au derulat aproape 4.000 de acţiuni de control, în acest an
Au fost identificate mărfuri cu abateri de la prevederile legale în valoare de peste 2,8 milioane de lei, aproape jumătate fiind mărfuri periculoase pentru viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.
Acestea au fost imediat retrase şi dispuse, iar amenzile aplicate în aceste cazuri s-au ridicat la 1,7 milioane de lei.
În acest an, inspectorii CJPC Mureş au întocmit aproape 3.000 de procese verbale de contravenţie, şi peste 1.000 de procese verbale de constatare.
Comisarul şef adjunct CJPC Mureş, Marcela Achim, a apreciat ca pozitivă activitatea pe 2013 a comisariatului şi a salutat colaborarea inclusiv cu agenţii economici şi cu cetăţeni.
Peste 1.300 de mureşeni au apelat în acest an la serviciile CJPC, care a soluţionat în favoarea consumatorilor 77% din cereri.
Raluca Creţ
Sursa: www.zi-de-zi.ro