Consiliul Judeţean Covasna a aprobat înfiinţarea Centrului Judeţean pentru protecţia naturii, dezvoltare rurală şi Salvamont
Centrul va avea ca principale atribuţii administrarea siturilor Natura 2000 şi a ariilor naturale protejate aflate în custodia CJ, respectiv Mestecănişul de la Reci, Tinovul Apa Roşie, Dealul Ciocaş şi Munţii Bodoc-Baraolt, îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural şi derularea unor activităţi de prevenire a accidentelor şi de salvare în munţi.
Centrul va funcţiona începând cu data de 1 iunie a.c. ca instituţie publică de interes judeţean, cu personalitate juridică, prin reorganizarea Compartimentului pentru protecţia naturii şi dezvoltarea turismului din cadrul aparatului de specialitate al CJ.
Măsura a fost luată în baza Planului de Dezvoltare a Judeţului Covasna pe Termen Mediu ce prevede realizarea unor instituţii care să faciliteze accesul turiştilor în ariile naturale protejate, precum şi educarea şi informarea acestora.
Mara Deleanu